Festivalul Național „Ponoare, Ponoare” a adunat public numeros. Evenimentul se află la cea de-a XIX-a ediție.
Inapoi

Festivalul Național „Ponoare, Ponoare” a adunat public numeros. Evenimentul se află la cea de-a XIX-a ediție.

Postat cu 2 ore în urmă

Update cu 2 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Cultura
Festivalul național “Ponoare, Ponoare”, aflat la ediția a XIX-a, s-a desfășurat în acest sfârșit de săptămână în frumoasa comună Ponoarele. 22 de tineri interpreți din județele Gorj, Mehedinți, Timiș, Dolj, Neamț, Caraș-Severin, Hunedoara, Vâlcea, Buzău, Galați, Iași și Suceava, dar și din București, au urcat pe scena festivalului “Ponoare, Ponoare”, evoluțiile lor fiind acompaniate de Ansamblul Folcloric “Doina Mehedințiului”, din cadrul Centrului Cultural “Nichita Stănescu” al Consiliului Județean Mehedinți. „Ziua de sâmbătă a început cu parada portului popular, un moment frumos care a reunit copii și tineri din comunele din zona Podului lui Dumnezeu. A urmat deschiderea oficială, momentele de concurs ale tinerilor interpreți și un spectacol folcloric de excepție, care s-a încheiat cu recitalul îndrăgitei interprete Mariana Ionescu-Căpitănescu, spre bucuria publicului prezent în Poiana Ponoarelor. <> este o rampă de lansare pentru tineri talentați și un eveniment ce promovează valorile culturale autentice ale județului Mehedinți. Felicit pe primarul Georgică Pătrașcu și pe managerul Centrului Cultural <> doamna Tania Lăin, pentru organizarea unei noi ediții reușite a acestui festival devenit tradiție în nordul județului nostru.”, transmite președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu. „Am fost prezent și anul acesta alături de vicepreședintele Consiliului Județean, Ionică Negru, deputatul Alin Chirilă, secretarul de stat Bogdan Simcea, directorul general al ADS, Cătălin Tutilescu, precum și de mai mulți consilieri județeni, pentru a sprijini acest eveniment important pentru identitatea culturală a județului. Duminică seara, a avut loc festivitatea de premiere, în Poiana Ponoarelor. Suntem martori ai unui eveniment care păstrează vie moștenirea noastră folclorică.”, mai transmite Georgescu.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Cultura
Cultura

Eveniment cultural de succes la Miercurea-Ciuc

Joia trecută, Miercurea-Ciuc a găzduit a doua ediție a evenimentului &quot;Carte, cinste cui te-a scris&quot;, la care au participat numeroase persoane din oraș și din împrejurimi. Manifestările culturale au fost organizate de către Asociația Națională Cultul Eroilor &quot;Regina Maria&quot; - filiala Harghita, cu sprijinul Editurii Creator, și s-au desfășurat în salonul de evenimente al hotelului Fenyo, conform informațiilor disponibile pe informatiahr.ro. Aproximativ 150 - 200 de participanți au vizitat târgul de .

Cultura

Lansarea romanului &quot;Limba lui Hristos&quot; de Adrian Lesenciuc la Miercurea-Ciuc

Romanul &quot;Limba lui Hristos&quot;, scris de autorul Adrian Lesenciuc, și-a avut lansarea recentă la Cercul Militar din Miercurea-Ciuc, într-o atmosferă caldă și sărbătoare, conform informatiahr.ro. Evenimentul a fost organizat de Cenaclul literar Buna Vestire și Cercul Militar și a reunit un public numeros, dornic să ascultă despre noua lucrare a scriitorului. Activitatea a fost deschisă de o rugăciune susținută de preoții Cristian Cristinoi și Elisei Florin Vatamanu, care au transmis binecuvântarea .

Cultura

Asociatia Nationala Cultul Eroilor &quot;Regina Maria&quot; organizează un eveniment dedicat cărților

Asociația Națională Cultul Eroilor &quot;Regina Maria&quot; – filiala Harghita, cu sprijinul Editurii Creator (fosta Editură Libris), va organiza pe 27 martie 2025, ediția a doua a manifestării intitulate &quot;Carte, cinste cui te-a scris&quot;. Acest eveniment va include un program bogat în activități și personalități relevante din România. Conform informatiahr.ro, &quot;Evenimentul se dorește a fi o continuare a celui din 2023, care a avut un ecou bun la publicul local&quot;. Președintele filialei .

Cultura

Consiliul Județean Harghita alocă fonduri pentru protejarea monumentelor istorice

Consiliul Județean Harghita a pus în aplicare, începând din anul 2004, un program pentru protejarea monumentelor istorice din județ. Acest program vizează sprijinul financiar pentru reabilitarea și conservarea acestor edificii, precum și pentru elaborarea proiectelor de restaurare. Conform unui comunicat emis de CJ Harghita, scopul principal al inițiativei este de a oferi suport financiar pentru diferitele etape ale lucrărilor de restaurare și conservare, cu aprobarea Ministerului Culturii. Solicitările de finanțare sunt .

Pagina de facebook

-
-

Recente din harghita

-
-

11:19

Miercurea-Ciuc demarează un proiect de digitalizare a traficului urban

Miercurea-Ciuc a lansat un proiect important pentru digitalizarea traficului urban, având ca scop modernizarea infrastructurii de transport. Potrivit informatiahr.ro, în cadrul unei conferințe de presă, oficialii Primăriei au prezentat detaliile acestui plan menit să optimizeze transportul public și privat prin integrarea tehnologiei. Primarul Korodi Attila a subliniat esența contractului de execuție, evidențiind importanța acestui proiect în planurile de mobilitate urbană ale orașului. Obiectivul principal este transformarea gestionării traficului, cu un accent
Image Description

11:12

Prezența urșilor în zona locuită din Harghita: apeluri și intervenții ale jandarmilor

În primele luni ale anului 2024, jandarmii din Harghita au primit 28 de apeluri prin care se semnala prezența urșilor în apropierea localităților, conform informațiilor de la Dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Harghita. În toate cazurile, un echipaj de intervenție a fost trimis pentru a analiza situația. Col. Dan Iamandi, șeful IJJ Harghita, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că apelurile au venit din localități precum Avramesti (două
Image Description

10:55

Rezervația Naturală de la Sfântu Ana se redeschide pentru vizitare

Dosa Elek Levente, directorul executiv al Asociației &quot;Pro Szent Anna-Pro Sfânta Ana&quot;, a descris rezervația naturală de la Sfântu Ana ca un loc ideal pentru relaxare, unde vizitatorii se pot conecta cu natura și se pot scuti de agitația orașului. Conform informațiilor de pe informatiahr.ro, zona oferă un cadru propice pentru a observa viața naturală care reînvie, cu plante precum bumbăcărița care a început să înflorească. Tinovul Mohos, situat într-un crater
Image Description

10:41

O nouă ediție a Colectei Naționale de Alimente între 4 și 6 aprilie

În perioada 4-6 aprilie 2023, se desfășoară o nouă ediție a Colectei Naționale de Alimente, oferind oportunitatea fiecărei persoane de a aduce un gest de solidaritate pentru cei aflați în dificultate. Potrivit informatiahr.ro, această inițiativă își propune să ofere speranță și suport celor vulnerabili din comunitate, prin intermediul donațiilor de alimente colectate în supermarketuri din Miercurea-Ciuc, Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc, Cristuru Secuiesc și Vlăhița. &quot;Asociația Caritas Alba Iulia&quot; a transmis că aceasta
Image Description

10:40

Implementarea sistemului e-SIGUR pentru monitorizarea traficului rutier în România

Un nou sistem integrat, denumit e-SIGUR, a fost implementat în România pentru a crește siguranța pe drumurile publice și pentru a reduce numărul accidentelor rutiere. Conform informațiilor publicate, acest sistem utilizează tehnologii avansate pentru a detecta și sancționa abaterile de la regimul circulației rutiere. Detaliile despre e-SIGUR au fost prezentate de subcomisarul Ceteanu Razvan, în cadrul unei conferințe de presă organizate de Inspectoratul de Poliție Județean Harghita. Sistemul a fost dezvoltat
Image Description

Recente din Romania

-
-

03:50

- Iasi - Studiu: Femeile cu mai mulți copii prezintă un risc de cancer mai scăzut

Femeile care au născut mai mulți copii prezintă un risc semnificativ mai scăzut de a dezvolta anumite tipuri de cancer, potrivit unui nou studiu norvegian realizat pe scară largă, a relatat miercuri agenția de presă Xinhua, preluat de Agerpres. Autorii acestui studiu, realizat de Universitatea Arctică din Norvegia (UiT), au constatat că riscul de cancer mamar, ovarian și uterin scade cu aproximativ 10 procente după fiecare naștere. Femeile care au
Image Description

02:53

- Mehedinti - Festivalul Național „Ponoare, Ponoare” a adunat public numeros. Evenimentul se află la cea de-a XIX-a ediție.

Festivalul național “Ponoare, Ponoare”, aflat la ediția a XIX-a, s-a desfășurat în acest sfârșit de săptămână în frumoasa comună Ponoarele. 22 de tineri interpreți din județele Gorj, Mehedinți, Timiș, Dolj, Neamț, Caraș-Severin, Hunedoara, Vâlcea, Buzău, Galați, Iași și Suceava, dar și din București, au urcat pe scena festivalului “Ponoare, Ponoare”, evoluțiile lor fiind acompaniate de Ansamblul Folcloric “Doina Mehedințiului”, din cadrul Centrului Cultural “Nichita Stănescu” al Consiliului Județean Mehedinți. „Ziua
Image Description

02:26

- Iasi - Profesori ieșeni, la un curs Erasmus despre educație sustenabilă, artă și natură

Patru cadre didactice de la Școala Profesională Nr. 41 din Iași au participat, în perioada 21-26 iulie, la cursul Erasmus+ „Art and Nature – A Sustainable Approach for All Teachers”, desfășurat la Roma. Proiectul, organizat de Teacher Academy, a reunit profesori din mai multe țări europene, printre care Irlanda, Germania, Republica Cehă, Grecia, Spania și România, într-un cadru internațional de învățare și schimb de experiență. Veronica Gabriela Gafencu, Gabriela Grigoraș,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
harghita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul harghita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete