Sebastian Stoica: un mesager al frumosului
Cenaclul literar Buna Vestire a fost recent gazda unui eveniment emoționant și plin de semnificații.
Sebastian Stoica, un vechi membru al Cenaclului, cunoscut pentru călătoriile și explorările sale poetice, a revenit în mijlocul colegilor săi, de data aceasta în persoană. "Îl cunosc pe Sebastian Stoica de aproape treizeci de ani, de la întâlnirile de cenaclu de demult...", își amintea un coleg de-al său. Privirea luminoasă și zâmbetul sincer al lui Sebastian au captat atenția tuturor celor prezenți.
O legătură neîntreruptă cu Cenaclul
Deși stabilit de ani buni în Canada, Sebastian Stoica nu a uitat de rădăcinile sale și a păstrat legătura continuă cu Cenaclul literar Buna Vestire. Periodic, el trimitea grupuri de poezii care erau prezentate "in absentia" la ședințele grupului. "Îmi amintesc cu drag cum cuvintele purtătoare de suflet se deschideau și ne aduceau prietenul mai aproape...", a comentat una dintre colegele sale.
Ultima întâlnire a fost însă specială, deoarece Sebastian Stoica a prezentat personal un grup de poezii variate, prevestind un viitor volum de versuri așteptat cu nerăbdare. Poezia sa, dominată de căldură și naturalețe, a fost bine primită de public.
Tematica abordată
Poezia lui Sebastian Stoica se structurează pe trei mari direcții tematice: CASA, CRUCEA și IUBITA. În versurile sale, CASA simbolizează legătura sa cu strămoșii și identitatea pe care o păstrează, în timp ce CRUCEA reprezintă legătura cu cerul și reflecția asupra suferinței și sacrificiului.
"Iubirea, care de altfel este punctul de convergență al tuturor celorlalte direcții poetice, reprezintă legătura cu sine.", scrie autorul. Iubirea în poezia lui Stoica este matură și plină de înțelegere, oferind o imagine vie și complexă a relațiilor umane.
Poezii memorabile
Poeziile prezentate la ultima întâlnire au lăsat o impresie profundă asupra publicului. Astfel, Sebastian Stoica continuă să cucerească prin particularitățile unice ale versurilor sale.
DANSÂND PE UN PIAN
Se crapă de ziua la mine în suflet. Pastelat, cu gânduri hai hui se crapă, Iar tu pășeai desculță... Tremurat... Pe sentimentele mele, Ca pe clapele unui vechi pian dezacordat: Una albă, una neagră...
PRIMA NINSOARE
Ningea fulguit peste vise, Cu fulgi de aripi de înger ningea, Și tu râdeai într-un colț al vieții, Desenând cu degetul prin aer curcubee și speranțe, Insirate ca fluturi pe un fir de vis nesfârșit...
TĂCERE
E atât de liniște la mine în suflet, Încât am început să vorbesc cu sentimentele mele... Alteori stau la povești cu deznădejdea pentru câteva ore bune; Are un umor deosebit.
O invitație la admirație
Indiferent de greutățile vieții, poezia lui Sebastian Stoica curge firesc, asemeni unui pârâu de munte, calm și vesel. Este o invitație la admirație pentru frumusețea găsită în cele mai simple și sincere emoții umane.
În concluzie, întâlnirea cu poeziile lui Sebastian Stoica a adus membrilor cenaclului un sentiment de căldură și recunoștință pentru cuvintele care îi unesc, indiferent de distanțele geografice. Poemele sale rămân o contribuție valoroasă la literatura contemporană și un prilej de reflecție și inspirație pentru toți pasionații de literatură.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
