„Mariupol este o rană deschisă”. Localnicii contrazic Moscova, potrivit căreia viața în orașul ocupat a revenit la normal
Inapoi

„Mariupol este o rană deschisă”. Localnicii contrazic Moscova, potrivit căreia viața în orașul ocupat a revenit la normal

Postat cu 7 ore în urmă

Update cu 6 ore în urmă

Timp de citire: 11 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Externe
Au trecut puțin peste trei ani de când orașul ucrainean Mariupol a fost cucerit de forțele ruse, în urma un asediu brutal - un moment-cheie în primele luni ale invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina. Mii de persoane au fost ucise la acel moment, iar ONU a estimat că 90% dintre clădirile rezidențiale au fost avariate sau distruse. În ultimele luni însă, videoclipurile mai multor influenceri pro-ruși au zugrăvit imaginea unui oraș strălucitor, în care structurile avariate au fost reparate și în care viața a revenit la normal. Însă localnici intervievați de BBC susțin contrariul. „Ceea ce se vede la televiziunea rusă sunt basme pentru naivi. Cea mai mare parte din Mariupol se află încă în ruine”, spune John, un ucrainean care locuiește în Mariupolul ocupat de ruși. Jurnaliștii britanici i-au schimbat numele, deoarece localnicul se teme de represalii din partea autorităților ruse. „Ei repară fațadele clădirilor de pe străzile principale, unde aduc apoi camere pentru a filma. Dar după colț, sunt dărâmături și goliciune. Mulți oameni locuiesc încă în apartamentele pe jumătate distruse”, spune el. „Circulă o mulțime de minciuni”, spune Olga Onișko, în vârstă de 66 de ani, care a fugit din Mariupol la sfârșitul anului trecut și locuiește acum în Ternopil, Ucraina. „Am avut un oraș frumos, dar acum el este bolnav. Nu aș spune că autoritățile ruse au reparat multe lucruri. Există o piață centrală - doar clădirile de acolo au fost reconstruite. Și există, de asemenea, spații goale unde au existat clădiri. Au curățat molozul, dar nici măcar nu au separat cadavrele, acestea au fost pur și simplu încărcate în camioane, odată cu molozul și transportate în afara orașului”, adaugă ea. Mariupol se confruntă, de asemenea, cu penurii severe de apă. „Apa curge pentru o zi sau două, apoi nu mai vine timp de trei zile. Păstrăm găleți și bidoane de apă acasă. Culoarea apei este atât de galbenă încât, chiar și după ce o fierbem, devine înfricoșător să o bem”, spune James, un alt rezident din Mariupol al cărui nume a fost schimbat. Unii au spus chiar că apa arată precum „cola”. Serghei Orlov, care se autointitulează viceprimar al orașului Mariupol, aflat în exil, spune că furma Siverskyi Donets-Donbas, care furniza apă orașului, a fost avariată în timpul luptelor. „A rămas doar un rezervor care furniza apă orașului Mariupol. Pentru populația actuală, acesta ar fi durat aproximativ un an și jumătate. Deoarece ocupația a durat mai mult de atât, înseamnă că nu există deloc apă potabilă acum. Apa pe care oamenii o folosesc nu îndeplinește nici măcar standardul minim de apă potabilă”, spune Serghei. Există întreruperi frecvente ale curentului electric, alimentele sunt scumpe, iar medicamentele sunt rare, spun locuitorii. „Medicamentele de bază nu sunt disponibile. Diabeticii se luptă să obțină insulină la timp, iar aceasta este extrem de scumpă”, mărturisește James. BBC a contactat administrația rusă din Mariupol pentru un răspuns la acuzațiile privind lipsa apei și pentru a afla dacă au găsit o sursă alternativă pentru a o furniza, dar nu a primit răspuns. Cea mai dificilă parte a vieții în oraș, spun locuitorii, este să urmărească ce li se predă copiilor ucraineni la școală. Andrei Kozhușina a studiat la o universitate din Mariupol timp de un an, după ce aceasta a fost ocupată. Acum a fugit în Nipru. „Ei îi învață pe copii informații false și propagandă. De exemplu, manualele școlare spun că regiunile Donețk, Lugansk, Harkov, Zaporojia, Herson, Odesa, Crimeea și chiar Dnipropetrovsk fac deja parte din Rusia”, spune Andrei. El a amintit, de asemenea, lecțiile speciale numite „Conversații despre lucruri importante” în care elevii sunt învățați despre modul în care armata lui Vladimir Putin a eliberat populația vorbitoare de limbă rusă, din aceste regiuni, de „naziști”, în 2022. „Profesorii care refuză să predea aceste lecții sunt intimidați sau concediați. Este ca și cum ar reprograma mințile copiilor noștri", spune John, un locuitor din Mariupol. În mai, în timpul sărbătoririi Zilei Victoriei din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, imagini din piața centrală din Mariupol au arătat copii și adulți îmbrăcați în costume militare participând la parade și spectacole - tradiții din era sovietică pe care Ucraina le-a evitat din ce în ce mai mult și care sunt acum impuse în teritoriile ocupate. Mariupol a fost scăldat în culorile drapelului rusesc - roșu, albastru și alb, anunță BBC. Dar unii ucraineni duc o rezistență secretă împotriva Rusiei și, în toiul nopții, pictează cu spray culorile albastru și galben (n.r. ale steagului ucrainean) pe pereți și lipesc, de asemenea, pliante cu mesaje precum „Eliberați Mariupol” și „Mariupol este Ucraina”. „Mesajele sunt menite să fie un sprijin moral pentru oamenii noștri, pentru a le face cunoscut faptul că rezistența este vie”, spune James. Principalul lor obiectiv este colectarea de informații pentru armata ucraineană. „Documentez informații despre mișcările militare rusești. Analizez unde transportă armele, câți soldați intră și ies din oraș și ce echipamente sunt reparate în zonele noastre industriale. Fac fotografii în secret și le țin ascunse până când le pot transmite serviciilor secrete ucrainene prin canale securizate”, spune James. Ocazional, grupurile de rezistență încearcă, de asemenea, să saboteze operațiuni civile sau militare. În cel puțin două ocazii, linia de cale ferată spre Mariupol a fost întreruptă deoarece cutia de semnalizare a fost incendiată de activiști. Pentru cei care se află încă în oraș, fiecare zi este o provocare. „În fiecare zi îți ștergi mesajele, pentru că telefonul tău poate fi verificat la punctele de control. Ți-e teamă să-ți suni prietenii din Ucraina, în caz că telefonul îți este ascultat”, spune James. „O persoană dintr-o casă vecină a fost arestată chiar de pe stradă pentru că cineva a raportat că ar fi transmis informații armatei ucrainene. Viața ta este ca un film - o tensiune constantă, teamă, neîncredere”, adaugă el. Pe măsură ce negocierile continuă între Ucraina și Rusia, au existat sugestii din interiorul și din exteriorul Ucrainei că ar trebui să cedeze teritoriu în schimbul unui acord de pace. „Cedarea teritoriului pentru o «înțelegere cu Rusia» va fi o trădare. Zeci de oameni își riscă viața în fiecare zi pentru a transmite informații Ucrainei, nu pentru ca un diplomat în costum să semneze o hârtie care să ne «predea»”, spune John. „Nu vrem «pace cu orice preț». Vrem eliberare”.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din harghita

-
-

11:19

Miercurea-Ciuc demarează un proiect de digitalizare a traficului urban

Miercurea-Ciuc a lansat un proiect important pentru digitalizarea traficului urban, având ca scop modernizarea infrastructurii de transport. Potrivit informatiahr.ro, în cadrul unei conferințe de presă, oficialii Primăriei au prezentat detaliile acestui plan menit să optimizeze transportul public și privat prin integrarea tehnologiei. Primarul Korodi Attila a subliniat esența contractului de execuție, evidențiind importanța acestui proiect în planurile de mobilitate urbană ale orașului. Obiectivul principal este transformarea gestionării traficului, cu un accent
Image Description

11:12

Prezența urșilor în zona locuită din Harghita: apeluri și intervenții ale jandarmilor

În primele luni ale anului 2024, jandarmii din Harghita au primit 28 de apeluri prin care se semnala prezența urșilor în apropierea localităților, conform informațiilor de la Dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Harghita. În toate cazurile, un echipaj de intervenție a fost trimis pentru a analiza situația. Col. Dan Iamandi, șeful IJJ Harghita, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că apelurile au venit din localități precum Avramesti (două
Image Description

10:55

Rezervația Naturală de la Sfântu Ana se redeschide pentru vizitare

Dosa Elek Levente, directorul executiv al Asociației "Pro Szent Anna-Pro Sfânta Ana", a descris rezervația naturală de la Sfântu Ana ca un loc ideal pentru relaxare, unde vizitatorii se pot conecta cu natura și se pot scuti de agitația orașului. Conform informațiilor de pe informatiahr.ro, zona oferă un cadru propice pentru a observa viața naturală care reînvie, cu plante precum bumbăcărița care a început să înflorească. Tinovul Mohos, situat într-un crater
Image Description

10:41

O nouă ediție a Colectei Naționale de Alimente între 4 și 6 aprilie

În perioada 4-6 aprilie 2023, se desfășoară o nouă ediție a Colectei Naționale de Alimente, oferind oportunitatea fiecărei persoane de a aduce un gest de solidaritate pentru cei aflați în dificultate. Potrivit informatiahr.ro, această inițiativă își propune să ofere speranță și suport celor vulnerabili din comunitate, prin intermediul donațiilor de alimente colectate în supermarketuri din Miercurea-Ciuc, Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc, Cristuru Secuiesc și Vlăhița. "Asociația Caritas Alba Iulia" a transmis că aceasta
Image Description

10:40

Implementarea sistemului e-SIGUR pentru monitorizarea traficului rutier în România

Un nou sistem integrat, denumit e-SIGUR, a fost implementat în România pentru a crește siguranța pe drumurile publice și pentru a reduce numărul accidentelor rutiere. Conform informațiilor publicate, acest sistem utilizează tehnologii avansate pentru a detecta și sancționa abaterile de la regimul circulației rutiere. Detaliile despre e-SIGUR au fost prezentate de subcomisarul Ceteanu Razvan, în cadrul unei conferințe de presă organizate de Inspectoratul de Poliție Județean Harghita. Sistemul a fost dezvoltat
Image Description

Recente din Romania

-
-

14:16

- Dambovita - O NOUĂ CAMPANIE DE DONARE DE SÂNGE ÎN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI

În Arhiepiscopia Târgoviștei s-a încheiat prima parte a campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”, în cadrul căreia 219 de persoane au donat 96 litri de sânge. Această campanie s-a derulat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, în cea de-a doua parte a lunii iunie 2025, iar la ea au participat clerici și credincioși din parohii ale protoieriilor Târgoviște Nord și Târgoviște Sud, precum și studenți ai Facultății de
Image Description

14:16

- Maramures - Acțiune a polițiștilor din Târgu Lăpuș împreună cu cei ai secției rurale Suciu de Sus

La data de 30 iunie a.c., polițiștii din Târgu Lăpuș împreună cu cei ai Secției 7 Poliție Rurală Suciu de Sus au organizat și executat o acțiune în zona de competență. Polițiștii au acționat în intervalele orare 13.00 – 14.00 și 17.00 – 18.00 pentru a asigura ordinea și liniștea publică, siguranța în trafic și pentru a preveni consumul și traficul de substanțe interzise. În cadrul activităților derulate au fost
Image Description

14:16

- Botosani - FOTO Nenorocire într-o localitate din Botoșani. Un bărbat a murit într-un canal cu dejecții. Încerca să salveze un vițel

O nenorocire a avut loc, marți, în localitatea Leorda, unde un bărbat de 73 de ani ar fi coborât într-o fosă de decantare a dejecțiilor pentru a salva un vițel, însă nu a mai reușit să iasă la suprafață. Apelul la 112 a fost făcut de colegii bărbatului, care au pornit în căutarea acestuia și au observat hainele sale în apropierea fosei. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
harghita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul harghita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete