Navele de război ale NATO intră într-o nouă eră periculoasă a războiului maritim, în care amenințările cresc rapid, au declarat recent pentru Business Insider(BI) doi comandanți de rang înalt ai alianței. De la Marea Neagră la Marea Roșie, conflictele din Ucraina și Orientul Mijlociu au scos la iveală vulnerabilități cheie și au arătat NATO de ce au nevoie forțele sale navale pentru a opera în medii riscante. Pericolele la care sunt expuse navele de război în prezent includ amenințări precum drone ostile, rachete și alte nave militare, capabilități bazate pe tehnologii de luptă în rapidă evoluție. NATO are nevoie de apărare pe mai multe niveluri, de metode mai ieftine de a distruge amenințările inamice și de stocuri mai mari de muniție, scrie sursa citată. Viceamiralul James Morley, comandantul adjunct al Comandamentului Forțelor Comune NATO din Norfolk, a declarat pentru BI că Ucraina și Marea Roșie „au scos la iveală necesitatea de a fi pregătiți să facem față unui nivel de intensitate mai ridicat decât cel pentru care ne-am pregătit anterior, atât în ceea ce privește stocurile, cât și timpul petrecut pe linia frontului”. În Marea Neagră, forțele ucrainene au folosit în repetate rânduri drone navale produse intern pentru a avaria și distruge nave de război rusești, demonstrând riscurile pe care soluțiile de luptă asimetrice și relativ ieftine le prezintă pentru forțele navale convenționale. Departe, la capătul sudic al Mării Roșii, rebelii houthi din Yemen, susținuți de Iran, au lansat rachete și drone asupra navelor comerciale și navelor de război NATO care apărau rutele maritime internaționale. În eforturile sale de a respinge atacurile rebelilor, Marina SUA s-a confruntat cu cele mai intense lupte de după al Doilea Război Mondial, au declarat anterior oficiali americani. Morley a afirmat că navele de război ale NATO sunt expuse unui risc mai mare din cauza numărului de actori globali care sunt pregătiți să recurgă la forța militară. Proliferarea armelor a oferit actorilor care anterior nu ar fi putut amenința marile forțe navale o nouă capacitate de a face acest lucru. În cazul houthi, de exemplu, atacurile cu rachete ale grupului au ridicat nivelul de pericol în Marea Roșie și Golful Aden la un nivel nemaiîntâlnit de ani de zile. Situația este diferită în Europa, unde navele de război ale NATO nu au fost atacate, dar tensiunile sunt ridicate. Au avut loc mai multe incidente în care a fost implicată Rusia care au crescut nivelul de risc. Navele de război de suprafață se confruntă cu o gamă tot mai largă de amenințări, de la rachete de croazieră și balistice anti-navă și torpile până la avioane și drone inamice. Unele arme aflate acum în uz au fost utilizate pentru prima dată în luptă abia recent. Ritmul operațional ridicat din Marea Roșie a informat planificatorii militari occidentali cu privire la limitările cu care se confruntă în ceea ce privește capacitatea magaziei, inventarul de arme și capacitățile de reîncărcare. Morley a afirmat că, pe măsură ce armamentul care poate amenința navele de război crește, trebuie să crească și capacitățile defensive ale navelor aflate în pericol. Este important să se investească în stocuri de rachete și să se asigure că bazele industriale de apărare ale NATO pot produce suficiente rachete și că navele pot transporta suficiente rachete în cazul în care intră în luptă. Zilele „în care se circula cu un siloz de muniție care nu era niciodată folosit sunt, din păcate, de domeniul trecutului”, a spus el, explicând că „navele se întorc în mod obișnuit din Marea Roșie, de exemplu, după ce au consumat muniția, și trebuie să fie realimentate și apoi să revină în patrulă”. Navele de război ale Marinei SUA, de exemplu, au consumat cantități semnificative de rachete interceptoare din seria SM pentru apărarea aeriană. Apărarea aeriană nu ține doar de cifre. Ține și de bani. Apariția dronelor de atac ieftine – unele costând doar câteva zeci de mii de dolari bucata – ca instrument de război naval a determinat forțele NATO să încerce să găsească o modalitate de a învinge aceste amenințări fără a cheltui milioane pe rachete sol-aer. Scopul este de a reduce diferența de cost între amenințare și interceptor. „Cred că mentalitatea trebuie să fie una de apărare pe mai multe niveluri”, a spus Morley. Navele de război au nevoie de rachete scumpe, de ultimă generație, pentru a face față amenințărilor sofisticate. Dar pentru a depăși provocarea curbei costurilor, este necesar să se dispună de o gamă de capabilități atât de complexe încât interceptorii să nu fie folosiți pentru amenințări simple. De exemplu, distrugătoarele americane din clasa Arleigh Burke sunt echipate cu opțiuni precum mitralierele M2 Browning calibru .50, sisteme de turele Mark 38, tunuri de artilerie de cinci țoli și o varietate de rachete sol-aer. Aceste arme permit navelor de război să facă față unei game largi de amenințări, deși unele opțiuni, cum ar fi tunurile de punte, prezintă dezavantaje, cum ar fi faptul că permit amenințărilor să se apropie mult mai mult de navele de război decât se dorește. Amiralul Pierre Vandier, comandantul suprem al NATO pentru transformare, care supraveghează eforturile de modernizare ale alianței, a declarat că tehnologiile emergente, precum dronele, au creat noi probleme pentru platformele mai mari, cum ar fi navele de război, așa cum s-a întâmplat în Marea Neagră. Orice se află pe apă poate fi lovit în mod eficient. Vandier a identificat sistemele fără pilot ca fiind una dintre cele mai mari schimbări în războiul naval din ultimul deceniu și a spus că unul dintre riscuri este ca o navă de război să fie copleșită de un roi de drone. „Trebuie să găsiți modalități de a proteja navele împotriva acestui lucru și de a angaja mai multe ținte în același timp”, a spus el. Acestea ar putea fi cinetice, implicând o lovitură fizică, sau alternative, cum ar fi războiul electronic. NATO lucrează pentru a încorpora lecțiile învățate din Ucraina și Marea Roșie în antrenamentul său de luptă. La exercițiul Formidable Shield 25 de luna trecută, marinarii americani s-au antrenat să folosească tunurile de pe punte pentru a doborî drone mici cu patru rotori cu care s-ar putea confrunta într-un atac în grup. De asemenea, s-au antrenat să se apere împotriva vehiculelor de suprafață fără pilot, precum cele folosite de Ucraina pentru a lovi flota rusă din Marea Neagră. Exerciții precum Formidable Shield permit marilor aliați să exerseze navigarea în condiții de apărare aeriană și să învețe cum să combată amenințări mai ieftine cu mijloace de apărare mai ieftine, economisind astfel metodele mai costisitoare pentru amenințările mai grave. În ciuda numărului crescând de amenințări la adresa navelor de război, Vandier a afirmat că apariția dronelor nu le face neapărat depășite. Portavioanele, navele amiral ale unei flote, pot proiecta forța la nivel global cu ajutorul aviației îmbarcate. Acestea călătoresc în grupuri de atac puternic apărate, ceea ce le face deosebit de redutabile și greu de atins pentru atacurile inamice. „Pentru a ajunge la un portavion, trebuie să treci prin mai multe straturi”, a spus Vandier. „Este o luptă între scut și sabie. Părerea mea personală este că povestea nu s-a terminat pentru platformele mari. Nu încă.”