Uniunea Europeană pregăteşte un plan de represalii la taxele anunțate de Donald Trump
Inapoi

Uniunea Europeană pregăteşte un plan de represalii la taxele anunțate de Donald Trump

Postat cu 11 ore în urmă

Update cu 10 ore în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Externe
Reprezentanţii la UE ai statelor membre se reunesc, săptămâna aceasta, pentru a pune la punct un set de măsuri de răspuns, în eventualitatea în care nu se va ajunge la un acord comercial cu Administraţia Trump. Întâlnirea are loc în contextul în care poziția SUA de negociere cu privire la tarifele vamale pare să se fi radicalizat înaintea termenului limită fixat la 1 august, transmite Bloomberg. Preferinţa generală este continuarea negocierilor cu Washingtonul, în încercarea de a ajunge la o soluţie negociată pentru ieşirea din impas înainte de termenul limită. Cu toate acestea, sursele din apropierea acestui dosar citate de Bloomberg susţin că nu au fost înregistrate progrese după discuţiile care au avut loc la săptămâna trecută la Washington. Negocierile vor continua pe parcursul următoarelor două săptămâni. În prezent, SUA par să dorească un tarif aproape universal la bunurile importate din UE, mai mare de 10% şi cu mai puţine excepţii, limitate şi acestea la aviaţie, unele produse medicale şi medicamente generice, o serie de băuturi spirtoase şi echipamente de producţie de care SUA are nevoie, au precizat sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul. Cele două părţi au discutat, de asemenea, un posibil prag pentru anumite sectoare, precum şi cote la oţel şi aluminiu, ca o modalitate pentru a proteja lanţurile de aprovizionare de sursele care supra-aprovizionează cu metale. Sursele au avertizat că şi în eventualitatea în care se va ajunge la un acord, acesta va trebui semnat de Trump, a cărui poziţie nu este clară. La începutul lunii, preşedintele american a trimis o scrisoare Uniunii Europene în care avertizează că blocul comunitar ar putea fi vizat de tarife de 30% la majoritatea exporturilor sale, începând de la 1 august. Per total, UE estimează că tarifele americane ar putea acoperi produse în valoare de 380 de miliarde de euro, adică aproximativ 70% din exporturile sale spre SUA. Înainte de scrisoarea lui Trump, UE speră că va putea ajunge la un acord cadru care ar fi permis continuarea discuţiilor pe baza ideii unui tarif universal de 10% la majoritatea exporturilor blocului comunitar. UE a încercat să obţină excepţii mai mari decât oferea SUA, precum şi să protejeze blocul comunitar de viitoare tarife sectoriale. Chiar dacă este un fapt acceptat că orice viitor acord va fi unul asimetric în favoarea SUA, UE va analiza dezechilibrul general al oricărui acord înainte de a decide dacă va declanşa orice măsuri de re-echilibrare, a dezvăluit anterior Bloomberg. Nivelul sacrificiilor pe care statele membre sunt pregătite să le accepte variază şi unele ţări sunt deschise la ideea unor tarife mai mari, dacă astfel vor obţine suficiente excepţii, au dezvăluit sursele. În condiţiile în care şansele unui final pozitiv se reduc şi se apropie termenul limită, Uniunea Europeană este aşteptată să înceapă pregătirile pentru un plan de răspuns ce ar urma să fie implementat rapid, în eventualitatea în care nu se va ajunge la un acord, susţin sursele. Orice decizie de represalii va avea nevoie însă de aprobarea politică a liderilor blocului comunitar, pentru că mizele sunt foarte mari, au adăugat sursele.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din harghita

-
-

11:19

Miercurea-Ciuc demarează un proiect de digitalizare a traficului urban

Miercurea-Ciuc a lansat un proiect important pentru digitalizarea traficului urban, având ca scop modernizarea infrastructurii de transport. Potrivit informatiahr.ro, în cadrul unei conferințe de presă, oficialii Primăriei au prezentat detaliile acestui plan menit să optimizeze transportul public și privat prin integrarea tehnologiei. Primarul Korodi Attila a subliniat esența contractului de execuție, evidențiind importanța acestui proiect în planurile de mobilitate urbană ale orașului. Obiectivul principal este transformarea gestionării traficului, cu un accent
Image Description

11:12

Prezența urșilor în zona locuită din Harghita: apeluri și intervenții ale jandarmilor

În primele luni ale anului 2024, jandarmii din Harghita au primit 28 de apeluri prin care se semnala prezența urșilor în apropierea localităților, conform informațiilor de la Dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Harghita. În toate cazurile, un echipaj de intervenție a fost trimis pentru a analiza situația. Col. Dan Iamandi, șeful IJJ Harghita, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că apelurile au venit din localități precum Avramesti (două
Image Description

10:55

Rezervația Naturală de la Sfântu Ana se redeschide pentru vizitare

Dosa Elek Levente, directorul executiv al Asociației "Pro Szent Anna-Pro Sfânta Ana", a descris rezervația naturală de la Sfântu Ana ca un loc ideal pentru relaxare, unde vizitatorii se pot conecta cu natura și se pot scuti de agitația orașului. Conform informațiilor de pe informatiahr.ro, zona oferă un cadru propice pentru a observa viața naturală care reînvie, cu plante precum bumbăcărița care a început să înflorească. Tinovul Mohos, situat într-un crater
Image Description

10:41

O nouă ediție a Colectei Naționale de Alimente între 4 și 6 aprilie

În perioada 4-6 aprilie 2023, se desfășoară o nouă ediție a Colectei Naționale de Alimente, oferind oportunitatea fiecărei persoane de a aduce un gest de solidaritate pentru cei aflați în dificultate. Potrivit informatiahr.ro, această inițiativă își propune să ofere speranță și suport celor vulnerabili din comunitate, prin intermediul donațiilor de alimente colectate în supermarketuri din Miercurea-Ciuc, Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc, Cristuru Secuiesc și Vlăhița. "Asociația Caritas Alba Iulia" a transmis că aceasta
Image Description

10:40

Implementarea sistemului e-SIGUR pentru monitorizarea traficului rutier în România

Un nou sistem integrat, denumit e-SIGUR, a fost implementat în România pentru a crește siguranța pe drumurile publice și pentru a reduce numărul accidentelor rutiere. Conform informațiilor publicate, acest sistem utilizează tehnologii avansate pentru a detecta și sancționa abaterile de la regimul circulației rutiere. Detaliile despre e-SIGUR au fost prezentate de subcomisarul Ceteanu Razvan, în cadrul unei conferințe de presă organizate de Inspectoratul de Poliție Județean Harghita. Sistemul a fost dezvoltat
Image Description

Recente din Romania

-
-

22:17

- Constanta - Tribunalul Constanța a RESPINS cererea de intrare în insolvență a companiei Grup Servicii Petroliere! Vezi aici decizia judecătorilor

Dosarul 3040/118/2025 se află pe rolul Secţiei a II-a civilă din Tribunalul Constanţa, în materie „faliment“, cu obiect „deschiderea procedurii la cererea creditorului“. Conform portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Constanța a respins, ca rămasă fără obiect, cererea formulată pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC Grup Servicii Petroliere SA. Solutia pe scurt: Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea formulată de creditorul Ghitescu Dumitru pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC
Image Description

22:16

- Timis - Competiție pentru tineri soliști la Festivalul Mariana Drăghicescu

Probele de concurs constau în interpretarea unei doine sau balade fără acompaniament și o piesă folclorică cu acompaniament, din zona etnofolclorică reprezentată. Pentru preselecție, concurenții vor trimite, pe lângă piesele de concurs, și un cântec din repertoriul Marianei Drăghicescu, interpretată fără partitură. Înscrierile se fac până în 5 august 2025, ora 18:00, la e-adresa: prodatina@yahoo.com. Preselecția se va face online, în 6 august, iar rezultatele se vor anunța în aceeași
Image Description

22:08

- Maramures - Polițiștii prezenți la Festivalul Ecvestru de la Suciu de Sus

În weekend-ul care tocmai s-a încheiat, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au participat la Festivalul Ecvestru organizat la Suciu de Sus. Prezența activă a polițiștilor a condus la asigurarea climatului de ordine publică în cadrul evenimentului, dar și combaterea faptelor de cruzime asupra animalelor. Intervenția polițiștilor la astfel de evenimente vizează obiective diverse: de la asigurarea respectării prevederilor legislative, până la salvarea animalelor aflate în pericol și dispunerea măsurilor legale
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
harghita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul harghita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete