Ce documente a studiat Putin în zborul spre Alaska, înaintea întâlnirii cu Donald Trump
Inapoi

Ce documente a studiat Putin în zborul spre Alaska, înaintea întâlnirii cu Donald Trump

Postat cu 8 ore în urmă

Update cu 7 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Nationale
Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să sosească la Anchorage, în Alaska, vineri, la ora locală 11.00 (22.00, ora României), unde va fi primit, la avion, de către omologul său american Donald Trump, anunţă într-un interviu acordat postului rus de televiziune de stat un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează The Associated Press, preluată de news.ro. Un fragment din acest interviu a fost postat vineri pe canalul Telegram al jurnalistului Pavel Zarubin. Potrivit lui Peskov, în acest zbor de patru ore, de la Magadan, Putin urmează să revizuiască materiale cu privire la Ucraina, tensiuni bilaterale, cooperarea economică şi afaceri globale. Pe drum către Anchorage, joi, Putin a făcut o escală la Magadan, în Extremul Orient rus, potrivit agenţiei de stat de presă Intefax. Dmitri Peskov a anunţat că, în aceastpă vizită, Putin urma să se întâlnească cu guvernatorul regional şi să depună flori la un memorial din perioada celui de-al Doilea Război Mondial dedicat cooperării aeriene între fosta Uniune Sovietică (URSS) şi Statele Unite. AP comentează că această escală a lui Putin la Magadan în drum către Anchorage este „interesantă”. Sentimentele Alaskăi faţă de liderul de la Kremlin s-au răcit după ce acesta a invadat Ucraina în februarie 2022. Adunarea din Anchorage a adoptat cu unanimitate o suspendare a unei „înfrăţiri”, în urmă cu 30 de ani, cu Magadan. Adunarea din Juneau a trimis oraşului Vladivostok, care s-a „înfrăţit”, o scrisoare în care-şi exprima îngrijorarea. Vladimir Putin a depus flori în la un monument în memoria cooperării între URSS şi Statele Unite în al Doilea Război Mondial la Magadan, relatează AFP. Monumentul conține o sculptură care reprezintă o strângere de mână între un pilot sovietic şi un pilot american.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din harghita

-
-

11:19

Miercurea-Ciuc demarează un proiect de digitalizare a traficului urban

Miercurea-Ciuc a lansat un proiect important pentru digitalizarea traficului urban, având ca scop modernizarea infrastructurii de transport. Potrivit informatiahr.ro, în cadrul unei conferințe de presă, oficialii Primăriei au prezentat detaliile acestui plan menit să optimizeze transportul public și privat prin integrarea tehnologiei. Primarul Korodi Attila a subliniat esența contractului de execuție, evidențiind importanța acestui proiect în planurile de mobilitate urbană ale orașului. Obiectivul principal este transformarea gestionării traficului, cu un accent
Image Description

11:12

Prezența urșilor în zona locuită din Harghita: apeluri și intervenții ale jandarmilor

În primele luni ale anului 2024, jandarmii din Harghita au primit 28 de apeluri prin care se semnala prezența urșilor în apropierea localităților, conform informațiilor de la Dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Harghita. În toate cazurile, un echipaj de intervenție a fost trimis pentru a analiza situația. Col. Dan Iamandi, șeful IJJ Harghita, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că apelurile au venit din localități precum Avramesti (două
Image Description

10:55

Rezervația Naturală de la Sfântu Ana se redeschide pentru vizitare

Dosa Elek Levente, directorul executiv al Asociației "Pro Szent Anna-Pro Sfânta Ana", a descris rezervația naturală de la Sfântu Ana ca un loc ideal pentru relaxare, unde vizitatorii se pot conecta cu natura și se pot scuti de agitația orașului. Conform informațiilor de pe informatiahr.ro, zona oferă un cadru propice pentru a observa viața naturală care reînvie, cu plante precum bumbăcărița care a început să înflorească. Tinovul Mohos, situat într-un crater
Image Description

10:41

O nouă ediție a Colectei Naționale de Alimente între 4 și 6 aprilie

În perioada 4-6 aprilie 2023, se desfășoară o nouă ediție a Colectei Naționale de Alimente, oferind oportunitatea fiecărei persoane de a aduce un gest de solidaritate pentru cei aflați în dificultate. Potrivit informatiahr.ro, această inițiativă își propune să ofere speranță și suport celor vulnerabili din comunitate, prin intermediul donațiilor de alimente colectate în supermarketuri din Miercurea-Ciuc, Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc, Cristuru Secuiesc și Vlăhița. "Asociația Caritas Alba Iulia" a transmis că aceasta
Image Description

10:40

Implementarea sistemului e-SIGUR pentru monitorizarea traficului rutier în România

Un nou sistem integrat, denumit e-SIGUR, a fost implementat în România pentru a crește siguranța pe drumurile publice și pentru a reduce numărul accidentelor rutiere. Conform informațiilor publicate, acest sistem utilizează tehnologii avansate pentru a detecta și sancționa abaterile de la regimul circulației rutiere. Detaliile despre e-SIGUR au fost prezentate de subcomisarul Ceteanu Razvan, în cadrul unei conferințe de presă organizate de Inspectoratul de Poliție Județean Harghita. Sistemul a fost dezvoltat
Image Description

Recente din Romania

-
-

04:07

- Iasi - Ce înseamnă dacă tusea persistă după ce răceala a trecut? Recomandările medicului ieșean Traian Mihăescu

Tusea care persistă după o răceală sau gripă poate speria pe mulți. Oamenii încearcă diverse soluții, de la siropuri și medicamente până la remedii naturiste, dar adesea fără rezultate. Medicii explică însă că, în majoritatea cazurilor, această tuse post-infecțioasă nu semnalează o problemă gravă, deși poate fi deranjantă și poate persista timp de câteva săptămâni. Prof.dr. Traian Mihăescu, medic primar pneumolog din Iași, spune că, în timpul unei infecții virale
Image Description

04:00

- Iasi - FOTBAL Politehnica Iași va conta pe un jucător nou marți, în meciul cu Gloria Bistrița. Iașul va avea patru absențe la partida din Copou

Revenită acasă marți seară de la Bacău, după ce s-a impus cu 2-1 în fața nou-promovatei din urbea lui Bacovia, Politehnica Iași pregătește de joi meciul din runda a III-a a Ligii a II-a de fotbal. Acesta va avea loc marți, de la ora 19:00, pe stadionul „Emil Alexandrescu”, în compania unei alte nou-promovate, Gloria Bistrița. La disputa cu bistrițenii, antrenorul gazdelor, Anthony „Tony” Da Silva, va avea la dispoziție
Image Description

03:31

- Iasi - Superliga: Dinamo Bucureşti – UTA Arad 1-1, bucureştenii au terminat meciul în nouă jucători

Echipa UTA Arad a terminat la egalitate vineri seara, în deplasare, scor 1-1, meciul cu formaţia bucureşteană Dinamo, în etapa a şasea din Superligă. Dinamo a avut doi jucători eliminaţi. Arădenii au început curajos meciul de pe Arena Naţională şi Tzionis l-a încercat pe portarul Epassy, dar acesta a intervenit. Camerunezul a reţinut şi la şutul lui Costache, din minutul 23, dar nu a mai putut face nimic zece minute
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
harghita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul harghita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete