Performanțe deosebite în transplantul hepatic de la donator viu, la Spitalul Clinic SANADOR
Inapoi

Performanțe deosebite în transplantul hepatic de la donator viu, la Spitalul Clinic SANADOR

Postat pe 10 Jun 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
La Spitalul Clinic SANADOR, s-a desfășurat cu succes o nouă intervenție de transplant hepatic de la donator viu, realizată de Prof. Dr. Vlad Brașoveanu și echipa pe care o coordonează. Intervenția demonstrează din nou expertiza SANADOR în domeniul chirurgiei hepatice de înaltă performanță și angajamentul pentru excelența medicală în România. „Această nouă performanță reconfirmă ceea ce ne-am propus încă de la început: să oferim pacienților din România acces real la tratamente de cel mai înalt nivel, într-un sistem medical privat care funcționează după cele mai exigente standarde internaționale. Faptul că putem efectua la SANADOR transplanturi hepatice de o asemenea complexitate este rezultatul investițiilor constante în echipe medicale de elită, tehnologii și echipamente de ultimă generație și infrastructură capabilă să susțină realizările medicale deosebite”, a declarat Dr. Doris Andronescu, director general SANADOR. Pacientul transplantat, un bărbat în vârstă de 45 de ani, suferea de o formă mixtă de cancer hepatic, cu o evoluție dincolo de criteriile standard de eligibilitate pentru transplantul de la donator în moarte cerebrală (criteriile Milano), ceea ce a făcut ca intervenția să fie una de necesitate vitală. Soția sa a donat lobul drept al ficatului într-o intervenție complexă realizată complet prin laparoscopie 3D. Această tehnică minim invazivă permite recuperarea rapidă a donatorului, în urma unei traume chirurgicale reduse. Hemificatul drept a fost apoi extras printr-o mică incizie suprapubiană, cu conservarea esteticii și funcționalității postoperatorii. Evoluția ambilor pacienți a fost foarte bună. Donatoarea a fost externată la doar 6 zile postoperator, în vreme ce primitorul a avut o evoluție excelentă și a fost transferat din Secția de Terapie Intensivă pe secția de specialitate la numai 6 zile de la operație, cu o recuperare favorabilă. Transplantul hepatic de la donator viu este una dintre cele mai dificile intervenții din chirurgia generală, implicând riscuri importante și necesitând o logistică medicală riguroasă. Recoltarea lobului drept este în mod particular complexă din punct de vedere tehnic, date fiind dimensiunile grefei și vascularizația complexă, iar efectuarea acestei proceduri complet laparoscopic este posibilă doar în centrele cu expertiză avansată. „Acest tip de transplant presupune un echilibru fin între siguranța donatorului și succesul grefei. Faptul că putem efectua recoltarea complet prin laparoscopie 3D reduce semnificativ trauma pentru donator și permite o recuperare mai rapidă. Este o intervenție care presupune maximă precizie și o coordonare impecabilă între chirurgi, anesteziștii din sală și specialiștii din Terapia Intensivă”, a explicat Prof. Dr. Vlad Brașoveanu, coordonatorul echipei de transplant hepatic de la Spitalul Clinic SANADOR. Din echipa de transplant condusă de Prof. Dr. Vlad Brașoveanu au făcut parte Dr. Dragoș Romanescu, Dr. Ionuț Duduș, Dr. Iulian Moșteanu, Dr. Alexandru Ristea (chirurgie generală), Dr. Dragoș Zamfirescu (chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă), Dr. Andrei Cristea, Dr. Bogdan Grigorescu (ATI). Reușita acestui nou transplant hepatic reconfirmă poziția Spitalului Clinic SANADOR ca lider în medicina de înaltă performanță din România. Procedura, realizată în deplină siguranță, deschide perspective importante pentru extinderea programului de transplant hepatic și pentru accesul unui număr tot mai mare de pacienți la tratamente complexe, realizate la cele mai înalte standarde. Această intervenție vine la doar câteva luni după aniversarea a cinci ani de la primul transplant hepatic realizat în sistemul medical privat din România, o premieră națională care a avut loc tot la Spitalul Clinic SANADOR și care a oferit unui pacient o nouă șansă la viață. Chirurgia hepatică este recunoscută drept una dintre cele mai dificile ramuri ale chirurgiei, necesitând nu doar tehnologie de vârf, ci și o echipă multidisciplinară cu expertiză avansată și condiții speciale de monitorizare și îngrijire perioperatorie. În acest sens, Secția de Anestezie și Terapie Intensivă de categoria I de la Spitalul Clinic SANADOR, singura de acest fel din sistemul medical privat din România, asigură suportul vital avansat și monitorizarea continuă pentru pacienții supuși intervențiilor chirurgicale majore, inclusiv pentru transplantul hepatic. Centrul Integrat de Excelență în Boli Hepatice SANADOR reunește specialiști de top în hepatologie, chirurgie hepatică și transplant. Printr-o abordare multidisciplinară și prin integrarea celor mai moderne tehnologii, centrul oferă soluții terapeutice personalizate, de la diagnostic de precizie până la tratamente inovatoare și intervenții chirurgicale de mare complexitate. Misiunea echipei este aceea de a reda pacienților speranța, calitatea vieții și continuitatea unei îngrijiri medicale la standarde internaționale. Înființat în 2001, SANADOR a cunoscut o continuă dezvoltare organică, în prezent deținând cel mai mare spital clinic multidisciplinar privat din țară, un centru oncologic complex, clinici, laboratoare de analize medicale și puncte de recoltare, radiologie și imagistică medicală de înaltă performanță, situate în București. Spitalul Clinic SANADOR este singurul spital privat din România care asigură o gamă complexă de servicii medicale, inclusiv chirurgie majoră, cu sprijinul Secției ATI de nivelul I, chirurgie cardiovasculară minim invazivă în primul bloc operator complet digitalizat din România și în Laboratorul de Cateterism, dotat cu două angiografe de înaltă performanță, dar și urgențe medicale și chirurgicale prin Compartimentul de Primiri Urgențe adulți și copii, primul din sistemul medical privat, cu imagistică nonstop, 26 de linii de gardă și flotă proprie de ambulanțe.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din harghita

-
-

11:19

Miercurea-Ciuc demarează un proiect de digitalizare a traficului urban

Miercurea-Ciuc a lansat un proiect important pentru digitalizarea traficului urban, având ca scop modernizarea infrastructurii de transport. Potrivit informatiahr.ro, în cadrul unei conferințe de presă, oficialii Primăriei au prezentat detaliile acestui plan menit să optimizeze transportul public și privat prin integrarea tehnologiei. Primarul Korodi Attila a subliniat esența contractului de execuție, evidențiind importanța acestui proiect în planurile de mobilitate urbană ale orașului. Obiectivul principal este transformarea gestionării traficului, cu un accent
Image Description

11:12

Prezența urșilor în zona locuită din Harghita: apeluri și intervenții ale jandarmilor

În primele luni ale anului 2024, jandarmii din Harghita au primit 28 de apeluri prin care se semnala prezența urșilor în apropierea localităților, conform informațiilor de la Dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Harghita. În toate cazurile, un echipaj de intervenție a fost trimis pentru a analiza situația. Col. Dan Iamandi, șeful IJJ Harghita, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că apelurile au venit din localități precum Avramesti (două
Image Description

10:55

Rezervația Naturală de la Sfântu Ana se redeschide pentru vizitare

Dosa Elek Levente, directorul executiv al Asociației "Pro Szent Anna-Pro Sfânta Ana", a descris rezervația naturală de la Sfântu Ana ca un loc ideal pentru relaxare, unde vizitatorii se pot conecta cu natura și se pot scuti de agitația orașului. Conform informațiilor de pe informatiahr.ro, zona oferă un cadru propice pentru a observa viața naturală care reînvie, cu plante precum bumbăcărița care a început să înflorească. Tinovul Mohos, situat într-un crater
Image Description

10:41

O nouă ediție a Colectei Naționale de Alimente între 4 și 6 aprilie

În perioada 4-6 aprilie 2023, se desfășoară o nouă ediție a Colectei Naționale de Alimente, oferind oportunitatea fiecărei persoane de a aduce un gest de solidaritate pentru cei aflați în dificultate. Potrivit informatiahr.ro, această inițiativă își propune să ofere speranță și suport celor vulnerabili din comunitate, prin intermediul donațiilor de alimente colectate în supermarketuri din Miercurea-Ciuc, Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc, Cristuru Secuiesc și Vlăhița. "Asociația Caritas Alba Iulia" a transmis că aceasta
Image Description

10:40

Implementarea sistemului e-SIGUR pentru monitorizarea traficului rutier în România

Un nou sistem integrat, denumit e-SIGUR, a fost implementat în România pentru a crește siguranța pe drumurile publice și pentru a reduce numărul accidentelor rutiere. Conform informațiilor publicate, acest sistem utilizează tehnologii avansate pentru a detecta și sancționa abaterile de la regimul circulației rutiere. Detaliile despre e-SIGUR au fost prezentate de subcomisarul Ceteanu Razvan, în cadrul unei conferințe de presă organizate de Inspectoratul de Poliție Județean Harghita. Sistemul a fost dezvoltat
Image Description

Recente din Romania

-
-

16:15

- Vrancea - ULTIMA ORĂ 4 copii și 4 adulți în cele două mașini care s-au ciocnit pe E85, în zona Bizighești

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea a fost solicitat să intervină în cursul acestei zile la un accident rutier produs pe DN2/E85, între localitățile Bizighești și Tișița. În urma apelului primit prin 112, echipajele de intervenție s-au deplasat de urgență la locul evenimentului. Accidentul a implicat două autoturisme, în care se aflau în total opt persoane (patru adulți și patru copii). Două dintre acestea au rămas
Image Description

16:07

- Gorj - Spitalul din Gorj care are nevoie URGENT de un kinetoterapeut

Spitalul Orășenesc Turceni a anunțat organizarea unui concurs pentru ocuparea unui post vacant de kinetoterapeut în cadrul compartimentului de recuperare, medicină fizică și balneologie. Potrivit informațiilor oficiale, candidații interesați trebuie să dețină studii superioare de specialitate și o vechime minimă de doi ani în muncă. Taxa de participare la concurs este de 200 de lei, iar dosarele pot fi depuse până la data de 1 august 2025, ora 15:00, la
Image Description

16:05

- Gorj - Sensul către București al A1, blocat de un șofer care a oprit un tir de-a latul autostrăzii

Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti, este blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. Zeci de maşini nu pot înainta. La faţa locului sunt echipaje de Poliţie şi jandaermi, transmite News.ro. Jandarmeria avertizează că pe rețelele sociale “există un grup restrâns de persoane care instigă la blocarea cu autovehicule sau
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
harghita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul harghita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete