Sancţiuni progresive pentru descurajarea consumului de droguri, adoptate de Senat. Evoluția de la prima la a cincea abatere și ulterior
Inapoi

Sancţiuni progresive pentru descurajarea consumului de droguri, adoptate de Senat. Evoluția de la prima la a cincea abatere și ulterior

Postat pe 30 Jun 2025

Update cu 1 zi în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
Senatul a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă a S.O.S. România care vizează reducerea consumului de droguri în rândul minorilor şi al tinerilor prin aplicarea unor sancţiuni progresive şi măsuri de reabilitare obligatorii. Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 27 iunie, a fost prezentată de preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, care a condus şedinţa de luni a plenului, potrivit Agerpres. Prin propunerea legislativă se urmăreşte descurajarea consumului de droguri prin introducerea unor sancţiuni progresive, astfel: (1) Prima abatere - Consumatorul va fi obligat să participe la un program de consiliere şi dezintoxicare pe o perioadă de minimum 3 luni. În caz de refuz, acesta va fi sancţionat cu amendă penală de 1.000 de lei.(2) A doua abatere - Consumatorul va fi sancţionat cu amendă penală de 2.000 de lei şi va fi obligat să urmeze un program de consiliere şi dezintoxicare timp de 6 luni.(3) A treia abatere - Consumatorul va fi sancţionat cu amendă penală de 3.000 de lei şi va fi obligat să urmeze un program de consiliere şi dezintoxicare timp de 12 luni.(4) A patra abatere - Consumatorul va fi condamnat la 1 lună de închisoare cu executare şi va fi obligat să urmeze un program de consiliere şi dezintoxicare timp de 6 luni post-detenţie.(5) A cincea abatere - Consumatorul va fi condamnat la 2 luni de închisoare cu executare şi va fi obligat să urmeze un program de consiliere şi dezintoxicare timp de 6 luni post-detenţie.(6) Pentru fiecare abatere ulterioară, pedeapsa cu închisoarea creşte progresiv cu 1 lună, până la un maxim de 1 an de închisoare cu executare şi va fi supus unui program de monitorizare electronică timp de 12 luni post-detenţie. „Modelul propus de sancţiuni este inspirat din legislaţia unor state care au reuşit să reducă semnificativ consumul de droguri. Prin creşterea graduală a amenzilor şi pedepselor privative de libertate, consumatorii sunt motivaţi să renunţe la acest obicei înainte de a ajunge în situaţii critice. În acelaşi timp, sancţiunile pemit o intervenţie etapizată, evitând aplicarea unor pedepse disproporţionate din prima abatere”, se arată în expunerea de motive. Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din harghita

-
-

11:19

Miercurea-Ciuc demarează un proiect de digitalizare a traficului urban

Miercurea-Ciuc a lansat un proiect important pentru digitalizarea traficului urban, având ca scop modernizarea infrastructurii de transport. Potrivit informatiahr.ro, în cadrul unei conferințe de presă, oficialii Primăriei au prezentat detaliile acestui plan menit să optimizeze transportul public și privat prin integrarea tehnologiei. Primarul Korodi Attila a subliniat esența contractului de execuție, evidențiind importanța acestui proiect în planurile de mobilitate urbană ale orașului. Obiectivul principal este transformarea gestionării traficului, cu un accent
Image Description

11:12

Prezența urșilor în zona locuită din Harghita: apeluri și intervenții ale jandarmilor

În primele luni ale anului 2024, jandarmii din Harghita au primit 28 de apeluri prin care se semnala prezența urșilor în apropierea localităților, conform informațiilor de la Dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Harghita. În toate cazurile, un echipaj de intervenție a fost trimis pentru a analiza situația. Col. Dan Iamandi, șeful IJJ Harghita, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că apelurile au venit din localități precum Avramesti (două
Image Description

10:55

Rezervația Naturală de la Sfântu Ana se redeschide pentru vizitare

Dosa Elek Levente, directorul executiv al Asociației "Pro Szent Anna-Pro Sfânta Ana", a descris rezervația naturală de la Sfântu Ana ca un loc ideal pentru relaxare, unde vizitatorii se pot conecta cu natura și se pot scuti de agitația orașului. Conform informațiilor de pe informatiahr.ro, zona oferă un cadru propice pentru a observa viața naturală care reînvie, cu plante precum bumbăcărița care a început să înflorească. Tinovul Mohos, situat într-un crater
Image Description

10:41

O nouă ediție a Colectei Naționale de Alimente între 4 și 6 aprilie

În perioada 4-6 aprilie 2023, se desfășoară o nouă ediție a Colectei Naționale de Alimente, oferind oportunitatea fiecărei persoane de a aduce un gest de solidaritate pentru cei aflați în dificultate. Potrivit informatiahr.ro, această inițiativă își propune să ofere speranță și suport celor vulnerabili din comunitate, prin intermediul donațiilor de alimente colectate în supermarketuri din Miercurea-Ciuc, Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc, Cristuru Secuiesc și Vlăhița. "Asociația Caritas Alba Iulia" a transmis că aceasta
Image Description

10:40

Implementarea sistemului e-SIGUR pentru monitorizarea traficului rutier în România

Un nou sistem integrat, denumit e-SIGUR, a fost implementat în România pentru a crește siguranța pe drumurile publice și pentru a reduce numărul accidentelor rutiere. Conform informațiilor publicate, acest sistem utilizează tehnologii avansate pentru a detecta și sancționa abaterile de la regimul circulației rutiere. Detaliile despre e-SIGUR au fost prezentate de subcomisarul Ceteanu Razvan, în cadrul unei conferințe de presă organizate de Inspectoratul de Poliție Județean Harghita. Sistemul a fost dezvoltat
Image Description

Recente din Romania

-
-

19:16

- Maramures - Au început înscrierile pentru admiterea la programul de studii universitare de master profesional pentru formarea ofițerilor de poliție

Inspectoratul de Poliţie Județean Maramureş, cu sediul în municipiul Baia Mare, strada 22 Decembrie, nr. 37, recrutează candidați pentru concursul de admitere la programul de studii universitare de master profesional pentru formarea ofițerilor de poliție „Științe penale în asigurarea ordinii și siguranței publice”, învățământ cu frecvență, organizat în anul 2025 la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. Pentru concursul de admitere organizat în acest an la programul de studii universitare
Image Description

19:13

- Cluj - Centru pentru bătrâni din fonduri europene în Apahida: 50 de clujeni vor beneficia zilnic de recuperare, socializare, sprijin si consiliere psihologică

Un nou Centru de Zi de Asistență și Recuperare destinat persoanelor vârstnice din comuna Apahida prinde contur, după semnarea oficială a contractului de finanțare. Valoarea totală a proiectului este de 2,7 milioane lei, dintre care 2,45 milioane lei provin dintr-un sprijin financiar nerambursabil, iar 0,25 milioane lei reprezintă contribuția din bugetul local. Primarul comunei Apahida, Cristina Belce, a declarat: „Suntem mândri să anunțăm că, grație sprijinului financiar nerambursabil de peste
Image Description

19:08

- Externe - Femeile daneze vor putea fi recrutate pentru serviciul militar prin tragere la sorți

Femeile daneze ar putea să fie chemate la serviciul militar obligatoriu timp de 11 luni la împlinirea vârstei de 18 ani, după intrarea în vigoare a unei modificări legislative. Conform noilor norme adoptate de Parlamentul danez, femeile vor fi incluse, alături de bărbații adolescenți, într-un sistem de loterie care le-ar putea obliga să efectueze o perioadă de serviciu militar obligatoriu, scrie BBC. Modificarea a fost introdusă în contextul în care
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
harghita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul harghita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete