Capcanele în care cad românii care fac cumpărături online. Avertismentul Poliției Române
Inapoi

Capcanele în care cad românii care fac cumpărături online. Avertismentul Poliției Române

Postat pe 03 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
Poliţia Română, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, a efectuat un studiu privind descrierea obiceiurilor de utilizare a internetului de către populaţia adultă din România, rezultând, printre altele, că aproximativ o treime dintre cei care au răspuns, atunci când fac cumpărături online, nu verifică dacă pagina magazinului este reală şi nu sunt atenţi la recenziile lăsate de alţi cumpărători. Potrivit unui comunicat al IGPR transmis, vineri, AGERPRES, studiul a avut ca obiectiv şi identificarea vulnerabilităţilor. Un alt scop a fost acela de a sprijini demersurile preventive îndreptate spre creşterea nivelului de conştientizare a utilizatorilor de internet cu privire la ameninţările cibernetice şi la măsurile pe care le pot lua pentru a se proteja, menţionează sursa citată, care adaugă că studiul a avut ca motivaţie datele existente pe plan internaţional, care arată o incidenţă crescută a actelor infracţionale din sfera cibernetică în rândul adulţilor. Cercetarea a urmărit descrierea comportamentelor de utilizare a internetului, cu precădere a celor care reprezintă vulnerabilităţi în ceea ce priveşte siguranţa online, precum şi identificarea celor mai frecvente infracţiuni cu care se confruntă utilizatorii de internet. Astfel, dintre cei care utilizează internetul în mod curent, 84,3% citesc e-mail-uri şi ştiri, iar 80,6% accesează reţelele de socializare, acestea fiind cele mai frecvente activităţi desfăşurate. Totodată, aproximativ 50% dintre respondenţi cumpără sau vând bunuri şi servicii online, folosesc servicii de online banking, se uită la filme şi seriale sau achită facturi. 88,8% dintre respondenţi consideră că sunt foarte bine sau relativ bine pregătiţi pentru a utiliza internetul în siguranţă, fără a deveni victima unor infracţiuni, însă analiza răspunsurilor arată că nu toţi iau măsurile de siguranţă necesare. Atunci când fac cumpărături online, aproximativ o treime dintre respondenţi nu sunt atenţi la recenziile lăsate de alţi clienţi/cumpărători, nu verifică dacă pagina magazinului este reală şi nu verifică elementele de siguranţă ale site-ului. De asemenea, studiul arată că majoritatea persoanelor care folosesc internetul zilnic înţeleg riscurile pe care anumite comportamente din mediul online le au, dar minimizează pericolele. Astfel, aproximativ 14% dintre utilizatori cred că nu este deloc periculos să posteze pe reţelele de socializare fotografii personale sau să se conecteze la reţelele publice de wi-fi, una din zece persoane consideră că nu este deloc periculos să descarce conţinut piratat, iar 8,8% dintre persoanele chestionate ignoră riscurile păstrării parolelor de acces la diferite conturi online în fişier stocate pe dispozitive conectate la internet. Când au fost întrebaţi despre măsurile elementare de siguranţă, 90,1% au afirmat că nu deschid linkuri primite de pe adrese de email necunoscute, 89,9% evită să furnizeze date personale pe diverse site-uri sau prin intermediul reţelelor de socializare (83,2%) Referitor la măsurile de siguranţă în timpul navigării pe internet, 39,5% dintre utilizatorii care folosesc internetul în fiecare zi nu obişnuiesc să îşi schimbe periodic parolele, iar 42,1% dintre respondenţi recunosc că folosesc aceeaşi parolă pentru mai multe conturi, arată IGPR. Ca o măsură suplimentară de protecţie, doar 27,4% dintre utilizatori folosesc autentificarea în doi paşi, în timp ce 18,9% preferă să folosească servicii care nu îi obligă să implementeze această măsură de siguranţă. În ceea ce priveşte victimizarea prin intermediul internetului, 40,6% dintre respondenţi au afirmat că nu s-au confruntat cu niciuna dintre situaţiile de victimizare referitoare la postări/comentarii rasiste/instigatoare la ură faţă de alţi oameni, apariţia unor materiale de natură pornografică, încercarea unor persoane de a le determina să le ofere detaliile cardului sau ale contului. Într-o mare pondere (62,2%), respondenţii studiului au afirmat că în cazul în care ar deveni victima unui atac cibernetic, ar apela la ajutorul poliţiei, fapt care arată că majoritatea persoanelor chestionate au încredere şi înţeleg să sesizeze aceste fapte autorităţilor. Astfel, peste 80% dintre respondenţi folosesc internetul pentru informare şi socializare, aproximativ jumătate dintre aceştia utilizează internetul pentru realizarea de achiziţii, internet banking sau achitarea de facturi, iar majoritatea utilizatorilor de internet declară că au o atitudine foarte precaută cu privire la achiziţiile de jocuri sau tranzacţii cu criptomonede. Cu toate acestea, atunci când au fost rugaţi să îşi evalueze competenţele digitale, nouă din 10 utilizatori apreciază că sunt bine sau foarte bine pregătiţi să folosească internetul în siguranţă. Totodată, Poliţia Română atrage atenţia asupra faptului că doar patru din 10 internauţi nu schimbă periodic parolele conturilor pe care le gestionează şi folosesc aceeaşi parolă pentru mai multe conturi, un sfert dintre respondenţi utilizează autentificarea în doi paşi doar pentru conturile unde acest lucru este obligatoriu, iar mai mult de o treime nu instalează un antivirus pe dispozitivele pe care le folosesc.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din harghita

-
-

11:19

Miercurea-Ciuc demarează un proiect de digitalizare a traficului urban

Miercurea-Ciuc a lansat un proiect important pentru digitalizarea traficului urban, având ca scop modernizarea infrastructurii de transport. Potrivit informatiahr.ro, în cadrul unei conferințe de presă, oficialii Primăriei au prezentat detaliile acestui plan menit să optimizeze transportul public și privat prin integrarea tehnologiei. Primarul Korodi Attila a subliniat esența contractului de execuție, evidențiind importanța acestui proiect în planurile de mobilitate urbană ale orașului. Obiectivul principal este transformarea gestionării traficului, cu un accent
Image Description

11:12

Prezența urșilor în zona locuită din Harghita: apeluri și intervenții ale jandarmilor

În primele luni ale anului 2024, jandarmii din Harghita au primit 28 de apeluri prin care se semnala prezența urșilor în apropierea localităților, conform informațiilor de la Dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Harghita. În toate cazurile, un echipaj de intervenție a fost trimis pentru a analiza situația. Col. Dan Iamandi, șeful IJJ Harghita, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că apelurile au venit din localități precum Avramesti (două
Image Description

10:55

Rezervația Naturală de la Sfântu Ana se redeschide pentru vizitare

Dosa Elek Levente, directorul executiv al Asociației "Pro Szent Anna-Pro Sfânta Ana", a descris rezervația naturală de la Sfântu Ana ca un loc ideal pentru relaxare, unde vizitatorii se pot conecta cu natura și se pot scuti de agitația orașului. Conform informațiilor de pe informatiahr.ro, zona oferă un cadru propice pentru a observa viața naturală care reînvie, cu plante precum bumbăcărița care a început să înflorească. Tinovul Mohos, situat într-un crater
Image Description

10:41

O nouă ediție a Colectei Naționale de Alimente între 4 și 6 aprilie

În perioada 4-6 aprilie 2023, se desfășoară o nouă ediție a Colectei Naționale de Alimente, oferind oportunitatea fiecărei persoane de a aduce un gest de solidaritate pentru cei aflați în dificultate. Potrivit informatiahr.ro, această inițiativă își propune să ofere speranță și suport celor vulnerabili din comunitate, prin intermediul donațiilor de alimente colectate în supermarketuri din Miercurea-Ciuc, Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc, Cristuru Secuiesc și Vlăhița. "Asociația Caritas Alba Iulia" a transmis că aceasta
Image Description

10:40

Implementarea sistemului e-SIGUR pentru monitorizarea traficului rutier în România

Un nou sistem integrat, denumit e-SIGUR, a fost implementat în România pentru a crește siguranța pe drumurile publice și pentru a reduce numărul accidentelor rutiere. Conform informațiilor publicate, acest sistem utilizează tehnologii avansate pentru a detecta și sancționa abaterile de la regimul circulației rutiere. Detaliile despre e-SIGUR au fost prezentate de subcomisarul Ceteanu Razvan, în cadrul unei conferințe de presă organizate de Inspectoratul de Poliție Județean Harghita. Sistemul a fost dezvoltat
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
harghita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul harghita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete