Clinicile stomatologice din București, anchetate după moartea unei fetițe de 2 ani
Update 1 zi în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Maria Simionescu
Clinicile stomatologice din București, anchetate după moartea unei fetițe de 2 ani
O clinică stomatologică din Sector 3 al Capitalei este investigată după decesul unei fetițe de doar 2 ani, survenit în urma unei anestezii. Clinica nu avea autorizație sanitară valabilă și fusese amendată în luna ianuarie, contrar declarațiilor oficiale care susțineau că ar fi primit toate avizele necesare.
Primele concluzii ale autopsiei arată că micuța suferea de afecțiuni medicale preexistente care, potrivit specialiștilor, ar fi împiedicat efectuarea procedurii de anestezie. În plus, cazul a atras atenția Colegiului Medicilor Stomatologi din București, care a demarat o anchetă disciplinară, iar ministrul Sănătății a anunțat un ultimatum pentru toate clinicile care funcționează ilegal: „să se închidă singure, până nu vin eu să le închid.”
Clinica vizată are două puncte de lucru, dintre care unul fără autorizație sanitară de funcționare, conform digi24.ro. Dosarul pentru autorizare, depus pe 16 mai 2025, a fost considerat incomplet de Direcția de Sănătate Publică, care a solicitat documente suplimentare, precum avizul Colegiului Medicilor Stomatologi București și cel pentru specialitatea ATI, fără ca acestea să fie depuse până în prezent.
Un medic ATI implicat în acest caz a afirmat pentru digi24.ro că sedarea copiilor în clinici stomatologice reprezintă o practică riscantă. „Nu ai siguranță pe căile respiratorii, poate inhala orice, se poate irita, se poate trezi, nu este somnul acela profund din anestezia generală. Trebuie să fii pregătit în clinica respectivă cu aparatură în cazul în care se întâmplă ceva, o urgență, dar vedem că nu s-a întâmplat acest lucru. Nici la această clinică nu s-a întâmplat acest lucru.”