Fostul senator PSD Marius Isăilă reținut pentru cumpărare de influență
Update 1 săptămână în urmă
Timp de citire: 1 minut
Articol scris de: Andrei Miroslavescu
Fostul senator PSD Marius Isăilă reținut pentru cumpărare de influență
Fostul senator PSD, Marius Isăilă, a fost reținut de Direcția Națională Anticorupție pentru cumpărare de influență. Acesta ar fi promis să intervină la ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, pentru a facilita semnarea unor contracte între o firmă privată și compania națională Romtehnica.
Procurorii DNA au confirmat că, în octombrie 2025, inculpatul a oferit indirect suma de 1 milion de euro pentru ministrul Apărării, cu scopul de a influența deciziile conducerii Romtehnica, societate cu capital de stat controlată de Ministerul Apărării.
Direcția notează în comunicatul oficial: „Infracțiunea de cumpărare de influență a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, inculpatul executând anterior o pedeapsă cu închisoarea aplicată pentru săvârșirea altor infracțiuni de corupție”.
Fostul senator urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, conform digi24.ro, care citează sursele oficiale ale anchetei.