Înapoi
Percheziţii în dosar de înşelăciune şi fals privind recunoaşterea studiilor medicale
Nationale

Percheziţii în dosar de înşelăciune şi fals privind recunoaşterea studiilor medicale

Postat pe 05 Nov 2025

Update 1 săptămână în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Percheziţii în dosar de înşelăciune şi fals privind recunoaşterea studiilor medicale

Procurorii şi poliţiştii au efectuat miercuri 14 percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe într-un dosar ce vizează infracţiuni de înşelăciune, fals material şi informatic, uz de fals şi exercitarea fără drept a unor profesii. Ancheta se concentrează pe medici care au solicitat recunoaşterea studiilor în Republica Moldova.

Investigaţia se referă la medici care au cerut Ministerului Sănătăţii validarea titlurilor de medic specialist obţinute la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie «Nicolae Testemiţanu» din Chişinău, depunând diplome de absolvire a rezidenţiatului pentru diverse specialităţi, precum ortodonţie, chirurgie plastică sau imagistică.

Parchetul General „precizează că probatoriul administrat ridică suspiciunea că studiile de rezidenţiat, care cer prezenţă fizică obligatorie la bazele clinice universitare, nu au avut loc în realitate, deoarece medicii, pe durata cursurilor, erau prezenţi în România, unde aveau normă întreagă de salarizare”.

Potrivit digi24.ro, 12 persoane sunt aşteptate la audieri dacă vor fi găsite. Percheziţiile au vizat atât sediul unei instituţii publice, cât şi locuinţele unor persoane fizice din mai multe judeţe, în cauză fiind anchetate posibile falsuri şi exercitarea frauduloasă a profesiei.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe