Înapoi
Percheziții la Ministerul Sănătății într-un dosar legat de certificate false de medic specialist
Nationale

Percheziții la Ministerul Sănătății într-un dosar legat de certificate false de medic specialist

Postat pe 05 Nov 2025

Update 1 săptămână în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Simona Stan

Percheziții la Ministerul Sănătății într-un dosar legat de certificate false de medic specialist

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că au fost sigilate birourile din minister unde se desfășoară percheziții în cadrul Operațiunii Jupiter. El a precizat că a înaintat și va înainta Parchetului General toate documentele solicitate în anchetă.

Rogobete a explicat că ancheta vizează 12 persoane care ar fi obținut certificate de medic specialist prin stagii de pregătire în Rezidențiat realizate în Republica Moldova, deși în realitate acestea nu ar fi fost efectuate, iar persoanele implicate erau angajate în România. „Sesizarea s-a făcut în 2024, nu s-a făcut acum”, a subliniat ministrul.

El a adăugat că, dacă se confirmă implicarea angajaților din Ministerul Sănătății în acest caz, aceștia vor fi sancționați și concediați. Ministrul a explicat că dificultățile vin din lipsa unor mecanisme eficiente de verificare a stagiilor și certificatelor provenite din afara Uniunii Europene, spre deosebire de cele emise în state membre, unde verificările se fac printr-un sistem electronic european.

Potrivit digi24.ro, procurorii și polițiștii efectuează 14 percheziții într-un dosar care cercetează înșelăciunea, falsul material și uzul de fals, printre alte infracțiuni. Suspiciunile se leagă de recunoașterea studiilor la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău, unde ar fi fost solicitată legitimitatea unor stagii rezidențiale neefectuate în realitate.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe