Rețeta Damascului pentru seducerea președintelui SUA și ridicarea sancțiunilor. Propunerile strategice includ un Trump Tower
Un Trump Tower la Damasc, o detensionare a relaţiilor cu Israelul şi acces pentru SUA la petrolul şi gazele siriene fac parte din propunerile strategice ale noului lider sirian Ahmed al-Sharaa prin care acesta încearcă să obţină o întâlnire cu preşedintele american Donald Trump în timpul turneului acestuia din Orientul Mijlociu, prevăzut pentru săptămâna aceasta, au declarat pentru Reuters mai multe surse familiare cu eforturile noii conduceri siriene de a seduce Washingtonul. Jonathan Bass, un activist american pro-Trump, care la 30 aprilie s-a întâlnit cu Sharaa timp de patru ore la Damasc, împreună cu activişti sirieni şi cu state arabe din Golf, a încercat să organizeze o întâlnire istorică - deşi foarte puţin probabilă - între cei doi lideri în această săptămână, cu ocazia turneului lui Trump în Arabia Saudită, Qatar şi Emiratele Arabe Unite.
Articol postat în data 12 May 2025