Ministerul Educaţiei extinde lista autorilor şi introduce noi metodologii pentru clasa a IX-a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat marţi variantele revizuite ale programelor pentru disciplina Limba şi literatura română, clasa a IX-a, prin care a extins lista autorilor români şi străini recomandaţi. Această actualizare integrează propunerile primite la Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare, conform News.ro, şi include sugestii metodologice noi pentru o tranziţie mai clară de la gimnaziu la liceu.