Prima festivitate de premiere a elevilor olimpici în Harghita
Inapoi

Prima festivitate de premiere a elevilor olimpici în Harghita

Postat pe 21 Jun 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Prima festivitate de premiere a elevilor olimpici în Harghita

O atmosferă festivă a dominat luni, la Liceul Romano-Catolic "Segito Maria" din Miercurea-Ciuc, unde a avut loc prima festivitate de premiere a elevilor olimpici din județul Harghita. Evenimentul a reunit elevi premiați, profesori, inspectori școlari și reprezentanți ai Consiliului Județean Harghita.

Ceremonia a fost deschisă de inspectorul școlar general adjunct, prof. dr. Cristinel Glodeanu, care a adresat un discurs de mulțumire și felicitare pentru toți cei implicați. „Mulțumiri consiliului județean pentru premiere, pentru sumele acordate, mulțumim cadrelor didactice pentru implicarea și sprijinul elevilor și mulțumim elevilor pentru că, dacă n-ar fi fost ei, noi n-am fi avut de ce să fim astăzi aici”, a subliniat profesorul.

Glodeanu a evidențiat faptul că legislația permite premierea doar pentru olimpiadele județene care au și o fază națională, asigurând astfel transparența și corectitudinea procesului de selecție. Premierea a fost structurată pentru a include atât elevii care au participat individual, cât și echipele, reflectând diversitatea și amploarea talentelor din județ.

Inspectorul școlar adjunct a continuat prin a adăuga: „Este o bucurie pentru noi să vedem o sală plină. Asta înseamnă că avem mulți copii care au câștigat. Este o bucurie să vedem că sunt însoțiți de cadrele didactice și de directori.”

Până în prezent, au fost premiați elevii și profesorii din zona Ciuc, totalizând 240 de elevi, 127 de profesori și 16 echipe. În zilele următoare, festivitățile vor continua în alte zone: în Odorhei și Cristuru Secuiesc (204 elevi, 26 echipe și 119 profesori); în Toplița (85 elevi, 19 echipe și 45 de profesori); și în Gheorgheni (65 elevi, 11 echipe și 37 de profesori).

Președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, a adresat și el câteva cuvinte de felicitare: „Voi dețineți cheia cunoașterii! Azi, eforturile voastre au fost recompensate și mă bucur de numărul mare de tineri care ne reprezintă la concursurile și olimpiadele școlare. Prin astfel de reușite deveniți bune exemple în rândul comunității și îi inspirați pe ceilalți să încerce. Fiți mândri de rezultatele obținute și continuați să fiți perseverenți. Le mulțumesc profesorilor care i-au îndrumat pe acești tineri și care continuă să creeze prin munca lor valoare în societate.”

Elevii care au obținut primele trei locuri la concursurile și olimpiadele județene, împreună cu profesorii care i-au pregătit, au beneficiat sau vor beneficia de sprijinul Consiliului Județean Harghita, care a alocat suma de 385 de mii de lei. În total, vor fi premiați 594 de elevi, 72 de echipe și 328 de profesori.

În încheiere, inspectorul general adjunct, prof. dr. Cristinel Glodeanu, a urat succes tuturor elevilor și profesorilor implicați: „Pentru cei care sunt în clasele terminale, le urăm mult succes la examene, iar cei care nu, vor avea parte de o vacanță bine meritata. Să ne bucurăm de toate aceste programe realizate și să avem o zi frumoasă în care vorbim despre olimpici, despre premierea lor și asta înseamnă un lucru benefic pentru toată lumea. Mult succes tuturor! Și felicitări!”

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Educatie
Educatie

Rezultatele simulării examenului de Evaluare Națională în Harghita

Inspectoratul Școlar Județean Harghita a publicat rezultatele simulării examenului de Evaluare Națională. Conform datelor furnizate, cele mai scăzute note au fost obținute de elevii de clasa a VIII-a la proba de Limba și literatura română, în timp ce cele mai mari note s-au înregistrat la Limba maternă.

Educatie

Simularea examenului de Bacalaureat a început cu proba la Limba și literatura română

Luni a avut loc prima zi a simularii examenului de Bacalaureat, cu proba scrisă la Limba și literatura română, un moment crucial pentru elevii de clasa a XII-a care se pregătesc pentru examenul din vară. Conform informațiilor de la informatiahr.ro, au fost înscriși la această simulare 2.021 de candidați, dintre care 1.864 s-au prezentat, iar 157 au absentat.

Educatie

Elevii de clasa a VIII-a au început simularea Evaluării Naționale

Elevii de clasa a VIII-a din județul Harghita au susținut prima probă a simulării Evaluării Naționale, proba la Limba și literatura română. Această etapă este esențială pentru a le oferi tinerilor oportunitatea de a se adapta la formatul examenului și de a-și testa cunoștințele înainte de evaluarea finală.

Acasa Recente Radio Județe