Danemarca va interzice accesul copiilor sub 15 ani pe reţelele de socializare
Update 1 săptămână în urmă
Timp de citire: 1 minut
Articol scris de: Andrei Miroslavescu
Danemarca va interzice accesul copiilor sub 15 ani pe reţelele de socializare
Guvernul danez a anunțat că va interzice utilizarea rețelelor de socializare pentru copiii sub 15 ani, însă părinții pot acorda excepții tinerilor peste 13 ani. Măsura vine în contextul preocupărilor privind sănătatea mintală a tinerilor, după apelul premierului Mette Frederiksen.
Ministrul digitalizării, Caroline Stage Olsen, a afirmat: „Aşa-numitele reţele de socializare prosperă furând timpul, copilăria şi bunăstarea copiilor noştri, iar noi punem capăt acestui lucru acum". Propunerea a primit sprijinul majorității partidelor înainte de votul formal din parlament.
Printre platformele vizate se numără Snapchat, YouTube, Instagram şi TikTok, utilizate frecvent de copiii din Danemarca. Potrivit unei analize recente, tinerii petrec în medie 2 ore şi 40 de minute zilnic pe aceste reţele, notează digi24.ro, iar Danemarca îi urmează astfel exemplul Australiei, care a impus o interdicție similară pentru copiii sub 16 ani.
Măsura denotă eforturile guvernului danez de a proteja bunăstarea mentală a copiilor și tinerilor, considerând că interzicerea accesului va contribui la reducerea efectelor negative ale reţelelor de socializare asupra dezvoltării acestora.