Friedrich Merz afirmă că războiul din Siria s-a încheiat și sprijină repatrierea refugiaților
Update 2 săptămâni în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Elena Dumitrescu
Friedrich Merz afirmă că războiul din Siria s-a încheiat și sprijină repatrierea refugiaților
Cancelarul german Friedrich Merz a susținut luni că războiul civil din Siria s-a terminat și că nu mai există motive pentru acordarea azilului sirienilor în Germania. El a precizat că autoritățile pot începe procesul de repatriere a migranților sirieni în țara lor.
Merz a explicat că Siria are nevoie acum de toate forțele sale, inclusiv de cei plecați în Europa, pentru reconstrucție. „Mulți se vor întoarce de bunăvoie din Germania în țara lor”, a adăugat cancelarul, contrazicându-l astfel pe ministrul german de Externe, Johann Wadephul.
Johann Wadephul declarase vineri, dintr-o suburbie a Damascului afectată de război, că revenirea sirienilor este posibilă doar „într-o măsură foarte limitată” din cauza distrugerilor masive ale infrastructurii. „Aici, aproape nimeni nu poate trăi cu demnitate”, spunea ministrul german de Externe.
Potrivit digi24.ro, guvernul german știe că un număr mare de sirieni doresc să revină și intenționează să sprijine acest proces. Cancelarul a mai spus că ministrul de Interne, Alexander Dobrindt, pregătește măsuri pentru a expulza cetățenii sirieni care au comis infracțiuni pe teritoriul Germaniei.