Înapoi
Rusia propune o taxă pe tehnologie pentru sprijinirea industriei electronice
Externe

Rusia propune o taxă pe tehnologie pentru sprijinirea industriei electronice

Postat pe 14 Nov 2025

Update 3 zile în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Rusia propune o taxă pe tehnologie pentru sprijinirea industriei electronice

Ministerul Finanțelor din Rusia a introdus un proiect de lege care prevede o „taxă pe tehnologie”, aplicabilă atât importatorilor, cât și producătorilor locali de echipamente electronice. Măsura are scopul de a susține industriile de radioelectronică și microelectronică din țară, iar taxa va fi implementată din toamna anului 2026, în etape.

În prima fază, taxa va viza produsele electronice finite precum smartphone-urile și laptopurile, iar ulterior va fi extinsă pentru componente și module electronice. Rata taxei, ce poate ajunge până la 5.000 de ruble pe unitate, va fi calculată în funcție de valoarea fiecărui produs. Oficialii susțin că impactul economic asupra producătorilor și importatorilor va fi redus.

Totuși, participanții pe piață și analiștii finanțiari, citați de digi24.ro, avertizează că această taxă va duce probabil la o creștere a prețurilor pentru consumatori. Potrivit CEO-ului INFOLine-Analitika, Mikhail Burmistrov, costul taxei va fi transferat consumatorilor finali, ceea ce va duce la scumpiri notabile în magazine.

Criticii susțin, de asemenea, că fără controale mai stricte privind importurile ilegale, piața neagră ar putea prospera. Pe lângă incertitudinile legate de modul în care vor fi gestionate plățile și distribuția fondurilor, se preconizează că această taxă va compensa scăderea subvențiilor guvernamentale către producătorii ruși de electronice, o măsură menită să combată stagnarea recentă din acest sector.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Județe