Rusia va angaja 12.000 de muncitori nord-coreeni pentru o fabrică de drone
Update 2 zile în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Andrei Miroslavescu
Rusia va angaja 12.000 de muncitori nord-coreeni pentru o fabrică de drone
Serviciul de informații militare ucrainean (GUR) susține că Rusia plănuiește să aducă 12.000 de muncitori nord-coreeni până la sfârșitul anului pentru a lucra la o fabrică de drone Shahed/Gheran în regiunea Tatarstan. Acești lucrători vor fi recrutați prin compania Jihyang Technology Trade Company.
Discuțiile privind acest transfer masiv de forță de muncă au avut loc la sfârșitul lunii octombrie la Ministerul de Externe de la Moscova, unde oficialii ruși s-au întâlnit cu reprezentanții firmei nord-coreene, potrivit surselor citate de EFE și Agerpres.
GUR deține detalii despre contractul prin care muncitorii nord-coreeni vor primi 2,5 dolari pe oră, lucrând cel puțin 12 ore pe zi. Relațiile dintre Moscova și Phenian s-au intensificat după începutul invaziei Rusiei în Ucraina în februarie 2022, iar Coreea de Nord a sprijinit Rusia și cu trupe și armament.
Potrivit digi24.ro, Coreea de Nord a trimis în Rusia aproximativ 10.000 de soldați anul trecut, conform serviciilor de informații americane și ucrainene, pentru a întări forțele ruse pe frontul de luptă, pe lângă furnizarea de rachete balistice și muniție.