Înapoi
Saakașvili cere președintelui Zelenski statutul de prizonier civil în războiul cu Rusia
Externe

Saakașvili cere președintelui Zelenski statutul de prizonier civil în războiul cu Rusia

Postat pe 14 Nov 2025

Update 3 zile în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Simona Stan

Saakașvili cere președintelui Zelenski statutul de prizonier civil în războiul cu Rusia

Miheil Saakașvili, fost președinte al Georgiei și ex-șef al Administrației Regiunii Odesa, solicită președintelui Volodimir Zelenski să-i acorde statutul de „prizonier civil” în contextul conflictului ruso-ucrainean. Cererea vine după ce fostul lider a fost transferat din spital înapoi în închisoare.

Saakașvili susține că a fost otrăvit în martie 2022, la scurt timp după declanșarea războiului pe scară largă, acuzând Rusia de organizarea otrăvirii și guvernul Georgiei de susținerea deschisă a Rusiei. El afirmă: „este absolut clar că persecuția mea și soarta mea sunt legate de război”.

Pe Facebook, Saakașvili a scris: „Vreau să vă rog, la fel ca în 2019, când mi-ați restabilit cetățenia revocată ilegal: vă rog să mă includeți, în calitate de fost șef al Administrației Regiunii Odesa și de șef al Comitetului Executiv al Consiliului Național de Reformă, care este deținut ilegal de regimul pro-rus al Georgiei, în lista prizonierilor civili ai acestui război, cu consecințele legale corespunzătoare”.

Potrivit digi24.ro, fostul lider georgian a fost condamnat pentru delapidare și trecere ilegală a frontierei, cu o sentință de peste 12 ani de închisoare. În noiembrie, autoritățile au deschis un dosar penal pentru incitare la răsturnarea guvernului și încearcă să scoată în afara legii partidul său, Mișcarea Națională Unită.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Județe