Serbia pregătește interzicerea Radio Europa Liberă și a două televiziuni străine
Update 4 zile în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Cristina Preda
Serbia pregătește interzicerea Radio Europa Liberă și a două televiziuni străine
Ministrul sârb al Informațiilor, Boris Bratina, a anunțat miercuri intenția de a interzice difuzarea postului Radio Europa Liberă în Serbia, alături de cele două televiziuni N1 și NovaS. El acuză aceste instituții media că acționează ca agenți ai unor „servicii de informații străine”.
Bratina a precizat că sunt analizate amendamente legislative pentru a împiedica aceste posturi să emită pe teritoriul sârb, declarând despre Radio Europa Liberă că este „cea mai periculoasă mass-media anti-sârbă”. Totodată, N1 și NovaS sunt considerate „avanposturi ale serviciilor de informații străine”.
Potrivit ministrului, posturile media care operează din afara țării nu ar trebui să existe, deoarece nu există metode legale de acțiune împotriva lor, conform digi24.ro. Radio Europa Liberă transmite din Praga în 28 de limbi pentru publicul din Europa de Est și fostele state sovietice, iar NovaS și N1 sunt televiziuni regionale cu sediile în Olanda și difuzare în regiune.
Protestele opoziției pro-occidentale împotriva președintelui Aleksandar Vucic au crescut în intensitate din noiembrie, după tragedia din Novi Sad soldată cu 16 decese, pe care opoziția o leagă de corupție. În alegerile din decembrie, partidul lui Vucic a câștigat 46%, însă opoziția acuză fraude și refuză să recunoască rezultatul, susținând că protestele ar fi orchestrate din străinătate.