Guvernul pregătește rectificarea bugetară cu alocări semnificative pentru Finanțe și Muncă
Update cu 3 zile în urmă
Timp de citire: 1 minut
Articol scris de: Simona Stan

Guvernul pregătește rectificarea bugetară cu alocări semnificative pentru Finanțe și Muncă
Liderii Coaliției de guvernare s-au întâlnit la Palatul Victoria pentru a definitiva detaliile rectificării bugetare, prima din acest an. Sunt așteptate tăieri la unele ministere, inclusiv la investiții, pentru a asigura plata pensiilor și salariilor angajaților publici.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene ar putea pierde aproximativ 3,2 miliarde de lei, iar și Ministerul Apărării va reduce fondurile pentru investiții pentru a acoperi cheltuielile cu personalul. În schimb, Ministerul Finanțelor va primi cei mai mulți bani.
Conform digi24.ro, Finanțele ar urma să primească circa 18 miliarde de lei, majoritatea pentru plata dobânzilor, iar Ministerele Muncii și Dezvoltării vor primi în jur de 2,5 miliarde de lei fiecare. Transporturile pot primi aproximativ 2,1 miliarde de lei pentru cheltuieli curente.
Discuțiile din ședința Coaliției au durat câteva ore, iar variantele finale ale proiectului de rectificare bugetară urmează să fie publicate astăzi, înainte de adoptarea în ședința de Guvern programată pentru marți, notează digi24.ro.