Iarna s-a instalat devreme în zonele montane, iar frigul continuă în toată țara
Update cu 1 zi în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Maria Popescu

Iarna s-a instalat devreme în zonele montane, iar frigul continuă în toată țara
La Vârful Omu, temperaturile au coborât în această dimineață până la minus 7 grade Celsius, semn că sezonul rece a început timpurii în munți. Maximele din majoritatea regiunilor nu vor depăși 15 grade Celsius, iar octombrie aduce frig mai ales în nordul Moldovei, unde mercurul termometrelor ajunge până la 7 grade.
Pe lângă frig, precipitațiile sunt prezente în jumătatea nordică a țării, cu ploi ce pot atinge izolat 20 l/mp. În zonele montane de peste 1400 metri altitudine vor apărea precipitații mixte, iar stratul de zăpadă se poate forma până la 10 centimetri. Vântul va prinde putere în sud și sud-vest, cu rafale de până la 45 km/h.
Meteorologii anunță că și mâine ploaia va fi prezentă în regiunile vestice, centrale și sudice, unde se pot acumula cantități de 60 l/mp. Vântul se va intensifica în sud și sud-est, atingând viteze de 60 km/h. Vineri, ploile vor acoperi întreaga țară, iar maximele nu vor depăși 15 grade, excepție făcând Dobrogea, unde vor fi 20 de grade.
Conform digi24.ro, vremea rece se va resimți puternic și în București, unde acum sunt 6 grade la Băneasa, iar în centrul orașului temperatura va urca până la 18 grade. Vântul cu viteze de 40 km/h va accentua senzația de frig, iar spre seară vor apărea ploi slabe. Vremea urmează să se amelioreze ușor în weekend, cu averse izolate doar în nord.