Trafic feroviar suspendat între Constanța și Mangalia pentru patru luni
Update cu 2 zile în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Maria Simionescu

Trafic feroviar suspendat între Constanța și Mangalia pentru patru luni
Începând cu 1 octombrie 2025, circulația trenurilor între Constanța și Mangalia va fi suspendată pentru aproximativ patru luni, anunță Sucursala Regională de Căi Ferate Constanța. Măsura este luată pentru a permite efectuarea unor lucrări importante în stațiile HC Neptun și Costinești Tabără.
Pe durata acestor lucrări, pasagerii vor beneficia de transport auto înlocuitor, organizat de CFR Călători. “Operatorul feroviar asigură, începând cu data de 1 octombrie 2025, serviciul de înlocuire a transportului feroviar cu autobuze pentru asigurarea călătoriei pasagerilor, în baza biletelor achiziționate în aceleaşi condiţii ca în perioada de circulaţie a trenurilor”, se arată într-un comunicat al CFR Călători.
Lucrările de reabilitare fac parte din proiectul „Modernizarea/Reabilitarea a 47 de stații de cale ferată din România – SRCF Constanța“, finanțat din fonduri externe nerambursabile prin Programul Transport (PT). Potrivit digi24.ro, detalii despre orarul autobuzelor și tarife pot fi accesate pe site-ul oficial cfrcalatori.ro.
Sucursala Regională de Căi Ferate Constanța precizează că suspendarea va dura între 1 octombrie 2025 și 2 februarie 2026. Trasnportul alternativ va funcționa între aceste date, asigurând continuitatea călătoriilor între cele două orașe pe traseul afectat.