Iohannis: Instituţiile UE trebuie conduse de persoane foarte respectate, să fie curate ca lacrima. Toate statele să se simtă implicate
Inapoi

Iohannis: Instituţiile UE trebuie conduse de persoane foarte respectate, să fie curate ca lacrima. Toate statele să se simtă implicate

Postat pe 19 Jun 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 11 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că funcţiile de conducere din instituţiile europene trebuie negociate în aşa fel încât „toate statele să se simtă implicate, responsabilizate şi servite în funcţie de interesul naţional”, menţionând că „nu este posibil ca vreun stat membru să fie ignorat, marginalizat sau neimplicat” în aceste negocieri. Şeful statului a subliniat că la conducerea instituţiilor europene trebuie să fie persoane „dincolo de orice bănuială”, „foarte respectate”, curate „ca lacrima”, transmite Agerpres. „Este un lucru cunoscut că luni seara a avut loc o întrunire informală a şefilor de state şi guverne din Consiliul European şi am discutat despre rezultatul alegerilor, despre posibile soluţii pentru a ocupa funcţiile de conducere în instituţiile europene. A fost o discuţie informală şi de aceea nu voi da detalii despre aceste discuţii, dar îmi permit câteva consideraţiuni legate de ce ar trebui să fie rezultatul, după părerea mea. Avem Uniunea Europeană, un proiect de mare succes şi, după părerea mea, un proiect de mare viitor, dacă gestionăm acest viitor corect, în linie cu aşteptările cetăţenilor europeni şi în aşa fel încât să contăm în ecuaţia mondială, în ecuaţia globală. Deci, ce ar trebui să vedem? Fiind negocieri politice, ele sunt complicate, fiindcă arhitectura Uniunii este una complexă”, a afirmat Klaus Iohannis, după întâlnirea cu preşedintele Italiei, Sergio Mattarella. El a adăugat că Uniunea Europeană este „o uniune de state, nu de partide” şi „trebuie negociat în aşa fel încât toate statele să se simtă implicate, responsabilizate şi servite în funcţie de interesul naţional”. „Nu este posibil ca vreun stat membru să fie ignorat, marginalizat sau neimplicat în aceste negocieri. Şi dacă aşa s-ar fi întâmplat, ar trebui corectat”, a spus şeful statului. Iohannis a subliniat că familiile politice din UE au o greutate în negocierea funcţiilor, dar „aceste familii nu pot suprima dreptul statelor membre de a fi implicate şi de a decide”. „Familiile politice europene, în ecuaţia europeană, nu au exact acelaşi rol pe care îl au partidele politice în viaţa politică a statelor naţionale şi acest lucru trebuie văzut. Şi dacă aceste familii politice ar exagera în influenţa lor, acest lucru ar trebui corectat. Trebuie să avem un echilibru corect, fin şi negociat. Asta dacă vorbim despre cum se ajunge la o concluzie. Dar, haideţi să-l nu uităm pe cetăţeanul european. Europenii au aşteptări de la instituţiile europene şi aceste aşteptări nu au fost întotdeauna satisfăcute. După părerea mea, există o distanţă prea mare între alegător şi conducerea instituţiilor europene, (...) între alegător şi Bruxelles (...). Ar fi de dorit şi ar fi important şi este important pentru viitorul Uniunii ca acestea două să se reapropie, adică europeanul să se regăsească în politicile europene, iar politicul european să asculte mai bine ce doresc europenii”, a mai spus preşedintele. Acesta a dat ca exemplu situaţia fermierilor. „Ca să nu rămân doar în zona pur teoretică, daţi-mi voie să dau un exemplu. Am avut, şi cred că o să mai avem, proteste extinse ale fermierilor europeni, pentru că s-au reglementat anumite zone cu care fermierii nu rezonează. Ei se simt ameninţaţi în chiar existenţa lor, a fermelor lor, a familiilor lor. Aceste proteste au avut loc în anul de graţie 2024, chit că reglementările respective sunt din anul 2020. Şi atunci am întrebat şi public, n-am primit nici un răspuns, dar întreb şi aici: cum s-a putut să se reglementeze în 2020 ceva care priveşte milioane de fermieri români, nu s-a discutat cu ei, până când, patru ani mai târziu, au ieşit în toată Europa pe stradă şi au protestat. E clar că aici comunicarea nu a fost optimală. Acesta este doar un exemplu, mai sunt şi altele”, a afirmat şeful statului. Potrivit preşedintelui Iohannis, instituţiile europene trebuie conduse de persoane alese corect, care să fie foarte respectate. „Instituţiile europene trebuie conduse de persoane alese corect, cu participarea tuturor statelor membre, tuturor familiilor politice, dar persoane care sunt dincolo de orice bănuială, persoane care sunt foarte respectate, asupra cărora nu poate plana nici o îndoială sau, cum se spune la noi, să fie curaţi ca lacrima. De ce e important? Fiindcă altfel ce încredere ar avea cetăţeanul european că respectivele persoane în funcţiile extrem de importante pe care le au vor conduce Uniunea Europeană aşa cum ne dorim cu toţii”, a subliniat Iohannis. Klaus Iohannis a menţionat că pachetul de nominalizări în funcţii trebuie să fie „impecabil, puternic, de încredere maximală, negociat la sânge”. „Deci, pachetul de nominalizări de personalităţi care, până la urmă, vor ajunge în aceste funcţii, trebuie să fie un pachet impecabil, puternic, de încredere maximală, negociat la sânge, dar ţinând cont de toate pretenţiile naţionale şi politice şi până acolo mai e cale lungă”, a adăugat şeful statului. Întrebat dacă România a fost tratată corect la aceste negocieri, având în vedere că el a cerut o mai bună reprezentare a Europei de Est în aceste funcţii, preşedintele a spus: „Acesta este unul din criteriile relevante şi m-am bucurat că nu numai eu am subliniat importanţa echilibrului geografic, cum îl numim, deci asta nu este o problemă şi România este tratată corect. M-am asigurat de acest lucru”. Liderii UE nu au reușit să ajungă luni seară la un acord de susținere a Ursulei von der Leyen, pentru un nou mandat de preşedinte al Comisiei Europene, în ciuda asigurărilor date în ultimele zile de Emmanuel Macron şi de Olaf Scholz că se apropie de un acord, au declarat pentru POLITICO trei diplomaţi europeni. „Nu există niciun acord în această seară”, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, luni seara târziu, după cina liderilor. Un diplomat european a declarat sub acoperirea anonimatului că, deşi negociatorii au căzut de acord asupra a trei nume, liderii vor continua discuţiile la o dată ulterioară, probabil la următoarea lor întâlnire, din 27-28 iunie. În urma alegerilor europene, a apărut un consens inițial ca Ursula von der Leyen să primească un al doilea mandat de preşedinte al Comisiei Europene, în timp ce portughezul António Costa ar fi urmat să fie preşedinte al Consiliului European, malteza Roberta Metsola să rămână la şefia Parlamentului European, iar Kaja Kallas din Estonia să preia şefia politicii externe. António Costa a fost investigat în Portugalia într-un dosar care a condus la demisia sa din funcţia de premier.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din harghita

-
-

11:19

Miercurea-Ciuc demarează un proiect de digitalizare a traficului urban

Miercurea-Ciuc a lansat un proiect important pentru digitalizarea traficului urban, având ca scop modernizarea infrastructurii de transport. Potrivit informatiahr.ro, în cadrul unei conferințe de presă, oficialii Primăriei au prezentat detaliile acestui plan menit să optimizeze transportul public și privat prin integrarea tehnologiei. Primarul Korodi Attila a subliniat esența contractului de execuție, evidențiind importanța acestui proiect în planurile de mobilitate urbană ale orașului. Obiectivul principal este transformarea gestionării traficului, cu un accent
Image Description

11:12

Prezența urșilor în zona locuită din Harghita: apeluri și intervenții ale jandarmilor

În primele luni ale anului 2024, jandarmii din Harghita au primit 28 de apeluri prin care se semnala prezența urșilor în apropierea localităților, conform informațiilor de la Dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Harghita. În toate cazurile, un echipaj de intervenție a fost trimis pentru a analiza situația. Col. Dan Iamandi, șeful IJJ Harghita, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că apelurile au venit din localități precum Avramesti (două
Image Description

10:55

Rezervația Naturală de la Sfântu Ana se redeschide pentru vizitare

Dosa Elek Levente, directorul executiv al Asociației "Pro Szent Anna-Pro Sfânta Ana", a descris rezervația naturală de la Sfântu Ana ca un loc ideal pentru relaxare, unde vizitatorii se pot conecta cu natura și se pot scuti de agitația orașului. Conform informațiilor de pe informatiahr.ro, zona oferă un cadru propice pentru a observa viața naturală care reînvie, cu plante precum bumbăcărița care a început să înflorească. Tinovul Mohos, situat într-un crater
Image Description

10:41

O nouă ediție a Colectei Naționale de Alimente între 4 și 6 aprilie

În perioada 4-6 aprilie 2023, se desfășoară o nouă ediție a Colectei Naționale de Alimente, oferind oportunitatea fiecărei persoane de a aduce un gest de solidaritate pentru cei aflați în dificultate. Potrivit informatiahr.ro, această inițiativă își propune să ofere speranță și suport celor vulnerabili din comunitate, prin intermediul donațiilor de alimente colectate în supermarketuri din Miercurea-Ciuc, Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc, Cristuru Secuiesc și Vlăhița. "Asociația Caritas Alba Iulia" a transmis că aceasta
Image Description

10:40

Implementarea sistemului e-SIGUR pentru monitorizarea traficului rutier în România

Un nou sistem integrat, denumit e-SIGUR, a fost implementat în România pentru a crește siguranța pe drumurile publice și pentru a reduce numărul accidentelor rutiere. Conform informațiilor publicate, acest sistem utilizează tehnologii avansate pentru a detecta și sancționa abaterile de la regimul circulației rutiere. Detaliile despre e-SIGUR au fost prezentate de subcomisarul Ceteanu Razvan, în cadrul unei conferințe de presă organizate de Inspectoratul de Poliție Județean Harghita. Sistemul a fost dezvoltat
Image Description

Recente din Romania

-
-

23:05

- Nationale - Autorităţile fiscale ar putea publica lista datornicilor persoane juridice şi fizice, dar şi a contribuabililor fără restanțe (Proiect)

Autorităţile fiscale centrale şi locale ar putea publica, pe site-urile proprii, atât listele debitorilor persoane juridice, cât şi persoane fizice, precum şi cuantumul restanţelor, dar şi contribuabilii care au declarat şi au plătit la termen obligaţiile fiscale, fără restanţe, ar putea fi incluşi pe lista publicată, conform unui proiect de lege publicat pe site-ul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. „Se modifică prevederile privind publicarea listelor debitorilor care înregistrează obligaţii
Image Description

22:59

- Externe - Comandantul celebrei misiuni Apollo 13, Jim Lovell, a murit la vârsta de 97 de ani

Astronautul pensionat şi comandantul celebrei misiuni Apollo 13, Jim Lovell, a murit la vârsta de 97 de ani, anunţă The Associated Press. Într-o postare pe X, NASA a anunţat: „Suntem îndureraţi de moartea lui Jim Lovell, comandantul Apollo 13 şi veteran a patru misiuni spaţiale. Viaţa şi munca lui Lovell au inspirat milioane de oameni. Curajul său în situaţii de presiune ne-a ajutat să ne croim drumul către Lună şi
Image Description

22:55

- Gorj - Doliu în lumea artistică a Gorjului! A decedat artistul plastic Gheorghe Plăveți

Uniunea Artiştilor Plastici din România-Filiala Târgu-Jiu, anunță cu durere încetarea din viață a colegului nostru Gheorghe PLĂVEȚI. Născut la 15 septembrie 1950, absolvent al Facultății de Arte Plastice din Iași (promoția 1971) și al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București (promoția 1982) , a debutat ca artist în 1972 la Galeriile de Artă din Craiova și este membru al Uniunii Artiștilor Plastici – filiala Târgu-Jiu. A fost profesor
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
harghita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul harghita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete