Video Statul la Stat. Așa-zișii academicieni, membri ai AOSR, primesc indemnizații de la stat, dar vor și alte privilegii de demnitari
Inapoi

Video Statul la Stat. Așa-zișii academicieni, membri ai AOSR, primesc indemnizații de la stat, dar vor și alte privilegii de demnitari

Postat pe 30 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 11 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
„Vrem și noi să fim un pic demnitari”. Asta își doresc așa-zișii academicieni, membri ai Academiei Oamenilor de Știință din România. Adică să beneficieze și ei de privilegiile pe care le au cei mai importanți oameni din statul român, deși legea nu le dă acest drept. Intenția a fost dezvăluită de fostul președinte al Academiei în timpul ședinței pentru alegerea unei noi conduceri. Noua șefă, Doina Banciu, a venit însoțită de o gardă de corp. Întâlnirea s-a transformat într-o veritabilă piesă de teatru al absurdului. Ecaterina Andronescu a aflat peste noapte că poate să candideze, dar nu a mai dorit să intre în cursă. Numele i-a fost trecut însă pe buletinul de vot, stârnind o confuzie generală în rândul membrilor AOSR. Începem acest reportaj cu... finalul. Doina Banciu a fost aleasă președintele Academiei Oamenilor de Știiință din România. Și cum îi stă bine unui șef, pe tot parcursul ședinței a avut în preajmă o gardă de corp, un domn musculos, atent la tot ce se întâmplă în jur. Reporter: Sărut mâna, doamna Banciu, doamna Banciu, doamna Banciu, stați o secundă, vă rog, sunteți noul președinte al AOSR.Doina Banciu: Veți primi o declarație de presă din partea biroului de presă.Reporter: Doamna Banciu, vă rog, stați o secundă. Doina Banciu este acuzată de Ecaterina Andronescu că nu ar avea anvergura științifică necesară pentru o astfel de funcție și că ar fi fost impusă de fostul președinte Adrian Badea. Să ne întoarcem la începutul zilei. Ședința stă să înceapă. Doina Banciu este singurul candidat iar lucrurile par a fi deja tranșate. Dosarul Ecaterinei Andronescu a fost anterior respins pe motiv că a fost depus cu cinci minute întârziere. Încă președinte al AOSR, Adrian Badea se apropie de noi și ne reproșează că, în reportajul anterior, am fi difuzat o afirmație care nu îi aparținea. Adrian Badea, președinte de onoare AOSR: A apărut acolo subtitrat că aș fi spus că... domnule și-au ridicat femeile fustele în sus.Reporter: Păi, cum să nu spuneți, dumneavoastră?Adrian Badea: Poftiți?Reporter: Cum să nu spuneți dumneavoastră?Adrian Badea: Eu, așa ceva?Reporter: E pe înregistrare, cum să nu spuneți?Adrian Badea: Domnu jurnalist, eu nu folosesc expresia asta niciodată, nici nu știam că există. Adrian Badea, președinte AOSR: „Păi, ce atașament pentru instituție? Că dânsa, vorba aia, cum se spune, își ridică fustele în fața...” Cele două adversare sunt acum față în față. Înainte de a începe confruntarea, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, membru și el al Academiei, le dă tuturor binecuvântarea. ÎPS Teodosie spune Tatăl Nostru. Începe lupta. Primul atac îl dă Ecaterina Andronescu. Ecaterina Andronescu, membru AOSR: Să scoatem de pe ordinea de zi punctul în care se alege prezidiul AOSR, întrucât procedurile parcurse până acum au fost viciate de o mulțime de lucruri care erau în dezacord cu documentele legale pe baza cărora funcționează Academia noastră. Adrian Badea face o mișcare surprinzătoare și propune, Adunării Generale să anuleze toate deciziile pe care tot domnia sa împreună cu ceilalți membrii ai conducerii le-au luat, tocmai pentru a bloca dosarul Ecaterinei Andronescu. Adunarea votează și candidatura echipei Andronescu devine ca prin farmec, validă. Doar că... Andra Seceleanu, membru AOSR: Noi nu acceptăm să intrăm în această cursă electorală printr-o ilegalitate, pentru că de fapt asta ni se propune, să fim de acord cu o ilegalitate de a deveni astăzi candidați. Ecaterina Andronescu: Scurta istorie a acestui eveniment a început aseară la ora 11, când pe telefonul meu am primit un mesaj de la președintele Badea, care îmi spunea așa: vi s-a aprobat prezentarea dosarului mâine. Aprobarea aceasta a intrat într-o cascadă de nelegalități pe care eu nu puteam să le accept. Culmea este că membrii Adunării primesc buletine de vot pe care apare și numele Ecaterinei Andronescu. Confuzia este totală. Nimeni nu mai înțelege nimic. Reporter: Refuzul cum vi se pare?Adrian Badea: Care refuz?Reporter: Refuzul de a intra în alegeri.Adrian Badea: Păi, dar nu a refuzat să intre, nu, a vrut să amâne alegerile.Reporter: Păi, doamna Andronescu... doamna AndronescuAdrian Badea: Lăsați, domnule, nu mai faceți, nu vreau să facem dispută...Reporter: Păi, nu participă la alegeri, asta vreau să înțeleg.Adrian Badea: Nu am auzit așa ceva.Reporter: Doamna Andronescu, nu mai înțeleg nimic, credeți-mă.Ecaterina Andronescu: De ce? Reporter: Participați la aceste alegeri?Ecaterina Andronescu: Nu, nu, nu. Membru AOSR: Au anunțat-o azi-noapte.Reporter: Exact, exact, exact. Ce ziceți de toată treaba asta?Membru AOSR: Cică, vezi fată că o să candidezi și tu. Azi-noapte ne-am gândit că trebuie să candidezi și tu.Reporter: Cum vi se pare toată această întâmplare?Membru AOSR: O piesă reușită de Shakespeare.Reporter: Credeți că este reușită? Membru AOSR: Ați văzut mesajul de azi noapte?Reporter: Mi l-a arătat, da. Membru AOSR: Cum, dar cum să faci așa ceva? Adică cine... Dracul te pune domle, numai Dracul te pune. Înalt Prea Sfințitul Teodosie pare deasupra tuturor. Zâmbește relaxat și face poze cu fanii, dar refuză orice interviu. Reporter: Vreau să vă întreb și eu de disputa asta între doamna Andronescu și domnul Badea, se poate?IPS Teodosie: Nu.Reporter: Nu se poate? Membru AOSR: Să meargă cineva să curețe WC-urile. Reporter: De ce, doamnă?Membru AOSR: Pentru că unul este foarte murdar și celălalt este închis.Reporter: Și nu a curățat nimeni?Membru AOSR: Nu.Reporter: E democrație?Membru AOSR: Nu.Reporter: Nu e democrație?Membru AOSR: Nu este, în felul ăsta nu este. Partea cea mai interesantă am păstrat-o pentru final. La un moment dat, Adrian Badea ne-a cerut să ieșim din sală. În spatele ușilor închise și-a informat colegii că face demersuri pentru ca toți să primească privilegii de demnitari. Exact așa cum au cei mai importanți oameni din statul român. Adrian Badea, înregistrare din ședința AOSR: Dorința mea, dar sigur, trebuie să o discutăm, este ca membrii noștri să aibă acces deschis la Spitalul Militar Central. Știți că este spitalul la care au acces și sunt îngrijiți demnitarii României. Haideți să devenim și noi, un pic demnitari. Echipa Ecaterinei Andronescu spune că va cere, în Instanță, anularea alegerilor. AOSR cunoscută și ca... „Academia politicienilor” este puternic contestată de o parte a societății civile, inclusiv de conducerea adevăratei Academii Române. Un membru AOSR primește de la stat o indemnizație netă lunară de 1.675 de lei, în timp ce președintele și vicepreședinții câștigă tot atât cât un ministru și un secretar de stat: 21.840 de lei, respectiv 16.640 de lei brut.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din harghita

-
-

11:19

Miercurea-Ciuc demarează un proiect de digitalizare a traficului urban

Miercurea-Ciuc a lansat un proiect important pentru digitalizarea traficului urban, având ca scop modernizarea infrastructurii de transport. Potrivit informatiahr.ro, în cadrul unei conferințe de presă, oficialii Primăriei au prezentat detaliile acestui plan menit să optimizeze transportul public și privat prin integrarea tehnologiei. Primarul Korodi Attila a subliniat esența contractului de execuție, evidențiind importanța acestui proiect în planurile de mobilitate urbană ale orașului. Obiectivul principal este transformarea gestionării traficului, cu un accent
Image Description

11:12

Prezența urșilor în zona locuită din Harghita: apeluri și intervenții ale jandarmilor

În primele luni ale anului 2024, jandarmii din Harghita au primit 28 de apeluri prin care se semnala prezența urșilor în apropierea localităților, conform informațiilor de la Dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Harghita. În toate cazurile, un echipaj de intervenție a fost trimis pentru a analiza situația. Col. Dan Iamandi, șeful IJJ Harghita, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că apelurile au venit din localități precum Avramesti (două
Image Description

10:55

Rezervația Naturală de la Sfântu Ana se redeschide pentru vizitare

Dosa Elek Levente, directorul executiv al Asociației "Pro Szent Anna-Pro Sfânta Ana", a descris rezervația naturală de la Sfântu Ana ca un loc ideal pentru relaxare, unde vizitatorii se pot conecta cu natura și se pot scuti de agitația orașului. Conform informațiilor de pe informatiahr.ro, zona oferă un cadru propice pentru a observa viața naturală care reînvie, cu plante precum bumbăcărița care a început să înflorească. Tinovul Mohos, situat într-un crater
Image Description

10:41

O nouă ediție a Colectei Naționale de Alimente între 4 și 6 aprilie

În perioada 4-6 aprilie 2023, se desfășoară o nouă ediție a Colectei Naționale de Alimente, oferind oportunitatea fiecărei persoane de a aduce un gest de solidaritate pentru cei aflați în dificultate. Potrivit informatiahr.ro, această inițiativă își propune să ofere speranță și suport celor vulnerabili din comunitate, prin intermediul donațiilor de alimente colectate în supermarketuri din Miercurea-Ciuc, Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc, Cristuru Secuiesc și Vlăhița. "Asociația Caritas Alba Iulia" a transmis că aceasta
Image Description

10:40

Implementarea sistemului e-SIGUR pentru monitorizarea traficului rutier în România

Un nou sistem integrat, denumit e-SIGUR, a fost implementat în România pentru a crește siguranța pe drumurile publice și pentru a reduce numărul accidentelor rutiere. Conform informațiilor publicate, acest sistem utilizează tehnologii avansate pentru a detecta și sancționa abaterile de la regimul circulației rutiere. Detaliile despre e-SIGUR au fost prezentate de subcomisarul Ceteanu Razvan, în cadrul unei conferințe de presă organizate de Inspectoratul de Poliție Județean Harghita. Sistemul a fost dezvoltat
Image Description

Recente din Romania

-
-

10:08

- Gorj - O nouă provocare de pe TikTok face victime. O femeie ajuns la spital cu coloana fracturată

O femeie în vârstă de 32 de ani din Rusia a ajuns la spital, cu coloana fracturată, după ce a încercat provocarea virală „Stiletto Challenge”, un trend inspirat de o scenă cu Nicki Minaj din videoclipul piesei „High School”. Mariana Barutkina a vrut să își readucă la viață contul de TikTok cu o filmare în care a încercat să facă provocarea care a împânzit platforma chiar și în România. Femeia
Image Description

10:04

- Alba - VIDEO: Accident pe A1 Sebeș-Deva. O fată de 14 ani a rămas prinsă în caroseria unei autoutilitare, după impact cu o mașină

Accident pe autostrada A1 Sebeș-Deva, marți seara. O fată de 14 ani a rămas prinsă în caroseria unei dube, după impact cu alt autovehicul. La fața locului au intervenit pompierii și echipaje de prim-ajutor. Potrivit ISU Hunedoara, accidentul s-a petrecut la kilometrul 340 pe sensul de mers Orăștie (Sebeș) – Deva. În evenimentul rutier au fost implicate două autovehicule: o dubă în care se aflau 6 persoane și o autoutilitară
Image Description

09:57

- Botosani - „Războiul ascuns pentru copiii pierduți ai Ucrainei”

Jurnaliștii de la Time scriu despre eforturile ucrainenilor de a-și aduce înapoi acasă copiii răpiți de ruși. Vladimir Putin nu putea distinge numele copiilor dispăruți care apăreau pe ecranul din fața lui. Erau tipărite cu litere foarte mici, în total 339, fiecare reprezentând un copil răpit din zona de război din Ucraina și, potrivit autorităților de la Kiev, dus cu forța în Rusia. Putin nu fusese niciodată confruntat public cu
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
harghita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul harghita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete